INTERVIU – Pictorul Eugen Raportoru, despre discriminare, genocidul rom și arta ca manifest

Pictorul Eugen Raportoru vorbește într-un interviu acordat Curatorial.ro despre discriminare și genocidul rom, despre arta ca manifest și despre parcursul său profesional. Este de părere că toată lumea are dreptul să viseze „cât mai sus”, își dorește să expună în cele mai prestigioase galerii, și crede că destinul a avut multe de spus în cazul său.

De două săptămâni, Eugen Raportoru expune la Muzeul Național al Țăranului Român mai multe lucrări sub titlul „Gelem, Gelem, Samudaripen”, pentru care a lucrat doi ani. Este o expoziție „de maturitate”, dedicată Zilei Internaționale a Comemorării Genocidului Rom din perioada Holocaustului.

Raportoru ridică pe pereții Sălii „Tancred Bănățeanu”, vopsiți în negru funerar, 12 pânze, prin care, în cheie simbolică creștin ortodoxă, spune adevărul despre genocidul romilor (samudaripen).

Expoziția poate fi vizitată până pe 7 august, iar pe 2 august, de la ora 17:30, va avea loc un concert de muzică creștină, organizat de Centrul Național de Cultură a Romilor-Romano Kher, și coordonat de Marius și Fernando din Bărbulești.

Eugen Raportoru – București, Veneția, Londra, București

Eugen Raportoru (n. 1961, București) este primul artist român de etnie romă care reprezintă Pavilionul Colateral Rom la Bienala de la Veneția, într-o expoziție personală, deschisă publicului internațional între 23 aprilie și 27 noiembrie 2022, la Instituto Veneto di Lettere, Scienze ed Arti, organizată de European Institute of Arts and Culture.

Cu o bogată activitate expozițională, Eugen Raportoru este un artist prolific și foarte activ pe scena locală și internațională. Primăvara aceasta, el a expus la ICR Londra o serie de portrete sub titlul „De căruță”.

A urmat cursurile Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”. A fost îndrumat de maestrul Ion Brodeală, acesta având o influență specială asupra sa, introducându-l în meșteșugul vitraliilor. Mai târziu, pictorii Mihai Cișmaru și Corneliu Baba l-au inițiat în arta picturii, Eugen Raportoru recunoscând că Baba era o personalitate deosebit de puternică ce l-a inspirat și încurajat prin simpla prezență. La vârsta de 14 ani, a avut deja prima sa expoziție în care a expus 30 de lucrări. Deși a lucrat ulterior ca zugrav, pasiunea l-a determinat, în final, să urmeze cursurile de licență și de masterat în Pictură la Universitatea Națională de Arte din București, unde a obținut o bursă și s-a clasat printre cei mai buni studenți.

Din 2010, este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, iar în 2011 a primit premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru Pictură.

Moștenirea dumneavoastră se răsfrânge asupra creației. Cum ați vrea să se raporteze publicul la ea? Ce anume intenționați să îi transmiteți și care este, din cele remarcate până acum, reacția lui la opera dvs?

Eugen Raportoru: Simplu, prin emoție. Și, din ce remarc, mă apropii tot mai tare de acest deziderat.

Arta are calitatea de manifest, poate avea un rol activist, v-ați gândit de la începuturile carierei dvs în ce mod vreți să o folosiți sau ați găsit pe parcurs diverse sensuri?

Eugen Raportoru: Tot timpul, pe parcursul creației, se găsesc noi sensuri, chiar nu poți anticipa de la o vârstă frageda unde vei ajunge peste niște ani. Nu m-am gândit de la început la activism și nici nu e bine, cel puțin în cazul meu. Lucrurile trebuie să vină de la sine, la momentul oportun, deci numai atunci când simți că poți face ceva prin instrumentele pe care le ai la îndemână ori pe care le-ai cultivat între timp.

Care considerați că sunt principala menire și principala responsabilitate ale unui artist?

Eugen Raportoru: Să bucure ochiul privitorului, apoi să îl pună pe gânduri, să îl împingă spre meditație.

Prin cea mai recentă expoziție, de la MNȚR, aduceți un omagiu victimelor genocidului rom din timpul Holocaustului, dar și mamei dvs care a fost deportată în Transnistria. Cum percepeți acum acea traumă?

Eugen Raportoru: Expoziția „Gelem, Gelem” este un omagiu adus mamei, iar când extind cu „Samudaripen” mă gândesc la toți. Mama mea s-a întors acasă, dar numai ea știe ce dureri și-a ferecat în suflet acolo. Eu pot doar să presupun. Simt această expoziție ca pe o obligație morală care vine într-un moment de maturitate, dat de gândul că nu te poți juca cu asemenea teme dureroase și nu le poți trata cu superficialitate. A fost un moment în care nu m-am simțit pregătit pentru așa ceva. Apoi a venit firesc. Nu m-am aruncat niciodată în căutări neautentice, mereu am așteptat să simt chemarea, și lucrurile au venit firesc. M-ați întrebat despre cum percep trauma: nici nu vreau să mă pun în pielea celor care au fost acolo.

Vă implicați acum activ, la nivelul societății, în dialogul despre genocid. Ce ar trebui să fi învățat, ca societate, din istorie? Am învățat cu adevărat ceva?

Eugen Raportoru: Să nu uităm. Mereu mai avem de învățat ceva. Cu privire la genocid, mai avem. Dacă am fi învățat ceva cu adevărat ca specie, sigur nu ne-am mai confrunta azi, aici, cu valuri de refugați de peste tot.

Vi se întâmplă să resimțiți azi, în vreun fel, discriminarea societății?

Eugen Raportoru: Peste tot societatea discriminează. Nu doar la noi. Ci în toată lumea.

Pe 2 august, de Ziua naţională de comemorare a Holocaustului împotriva romilor e programat un eveniment special în cadrul expoziției. Ne puteți oferi mai multe detalii?

Eugen Raportoru: Centrul Național de cultura a Romilor – Romano Kher (CNCR-RK) va organiza un concert de muzică creștină susținut de Mario și Fernando de la Bărbulești în spațiul expoziției „Gelem, Gelem, Samudaripen”, începând cu ora 17:30. Am gândit inițial vernisajul pe 2 august, dar s-a întâmplat să mutăm deschiderea expoziției mai devreme, pe 13 iulie, așa că pentru Ziua Comemorării vom avea acest eveniment special, conceput de Mihai Neacșu, directorul CNCR, care va face și o introducere alături de alți invitați de seamă. Mă bucur să spun că European Roma Institute for Arts and Culture (ERIAC) a ales să transmită un mesaj oficial prin domnul Adrian Tudor de la ARESEL cu ocazia evenimentului. Toată susținerea instituțională contează și foarte importantă este cea care vine din afara granițelor. O simt ca pe o recunoaștere. Pentru cei care nu știu, ERIAC este instituția care a organizat Expoziția Colaterală Romă în Bienala de la Veneția anul acesta. Aceasta este a patra expoziție dedicată prezenței rome la Veneția, iar ERIAC este în poziția de comisar pentru a doua oară, ca un rezultat al dedicației directoarei Timea Junghaus și a întregii echipe pe care o conduce. O menționez aici pe Emese Molnar, o bună profesionistă care ne-a fost alături în comunicarea cu ERIAC.

Cu dascăli de renume și expoziții încă din primii ani de studii, cu participare anul acesta la Bienala de la Veneția, dar și cu o expoziție la Londra, cum v-ați descrie parcursul profesional?

Eugen Raportoru: Normal. Cam așa ar trebui să fie. Simt că timp mi-a mai rămas puțin și am multe lucruri de spus și, ca un făcut, lucrurile au început să se manifeste, fără să mai caut. Să pornim și de la visurile care se conturează din tinerețe: mă vedeam din adolescență pe străzile Parisului și când am ajuns în sfârșit acolo am trăit senzația de déjà vu. Simțeam că nu mă rătăcesc, că picioarele mă duc singure. Și simțeam că e firesc să fiu acolo și atunci. Mulți dascăli de-ai mei nu mi-au fost oficial profesori, dar eu i-am tratat ca pe dascălii mei și nu au fost puțini la număr. Consider că am avut noroc să întâlnesc adevărați artiști, adică adevărate modele, începând de la Baba, Cismaru, Ion Brodeală terminând cu nea’ Mircia Dumitrescu și Marcel Bunea. Mai e vorba aia bătrânească – „spune-mi cu cine umbli, ca să-ți spun cine ești” – mă consider un om norocos să fi avut șansa de a-i cunoaște pe acești oameni și mai mult, să le ascult poveștile, și să stau în compania lor atât de mult.

Ce a contat cel mai mult în devenirea dumneavoastră? 

Eugen Raportoru: Aș zice că destinul. Nu mă consider un mistic, dar cred în Dumnezeu și fără el simt și cred că nu se poate nimic. Sunt convins că absolut tot ce ni se întâmplă nu este deloc întamplător.

Ce planuri aveți pentru viitorul apropiat?

Eugen Raportoru: Să am grijă de mine ca să fiu sănătos și să pun în practică tot ce îmi propun pentru viitorul apropiat. Sănătos să fiu, că belele curg oricum.

Există un loc anume în lume unde v-ar plăcea să expuneți?

Eugen Raportoru: Da. Există chiar mai multe. Dar prefer o anumită intimitate când vine vorba despre planuri. Avem acest drept: să visăm cât mai sus. Să-mi doresc cele mai mari galerii sau instituții.

Sperați să schimbați ceva în mentalitatea oamenilor? Ce anume?

Eugen Raportoru: Să fie oameni și, atunci când se uită în oglindă, să nu le fie rușine de ce văd.