Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Licitaţie Sotheby’s Hong Kong – „Red Warrior” de Basquiat, adjudecat la 18 milioane de euro. Un Ghenie, vândut pentru 6 milioane de euro

Licitaţie Sotheby’s Hong Kong – „Red Warrior” de Basquiat, adjudecat la 18 milioane de euro. Un Ghenie, vândut pentru 6 milioane de euro

O pictură din seria „Warrior/ Războinic” a artistului Jean-Michel Basquiat a fost adjudecată, sâmbătă, în cadrul licitaţiei dedicate artei contemporane, organizată de Sotheby’s la Hong Kong, contra sumei de 162.926.000 de dolari Hong Kong (19 milioane de euro), iar lucrarea „The Death of Charles Darwin”, de Adrian Ghenie, a fost vândută în final la 54.920.000 de dolari HK (6.097.000 de euro).

„Untitled (Red Warrior)” din 1982 a intrat pentru prima dată într-o licitație de artă contemporană. Lucrarea a fost evaluate între 150 – 200 milioane HKD (aproximativ 19,2 milioane – 25,7 milioane dolari).

Opera a fost expusă la galeria Vrej Baghoomian din New York în 1989, după moartea artistului. În 2004, a fost prezentată în expoziția „Picasso, Bacon & Basquiat”, la Tony Shafrazi Gallery din New York.

Lucrările lui Basquiat din 1982, realizate când artistul avea 22 de ani, sunt printre cele mai căutate. În mai, „Versus Medici” (1982) s-a vândut la Sotheby’s pentru 50,8 milioane de dolari.

În aceeaşi sesiune, lucrarea „The Death of Charles Darwin”, ulei pe pânză de Adrian Ghenie, datat 2013, a fost adjudecată contra sumei de 54.920.000 de dolari HK (6.097.000 de euro). Tabloul a fost estimat între 50 şi 60 de milioane de dolari HK.

„The Death of Charles Darwin” (2013) este printre cele mai sofisticate portrete ale evoluţionistului britanic, câştigând apreciere atât din partea criticii, cât şi a publicului.

Din 2006, Ghenie a experimentat o ascensiune meteorică pe scena internațională de artă, devenind unul dintre principalii pictori ai generației sale.

Explorând ideea de „sine” și identitate în lucrările sale din 2010, Ghenie încorporează figuri istorice – inclusiv Adolf Hitler, Vladimir Lenin și Vincent Van Gogh -, prezentând un amalgam excepțional atât personal, cât și istoric.

Printre cele mai emblematice picturi din opera sa se află cele cu Charles Darwin și moștenirea sa ambiguă, așa cum s-a văzut în prima sa expoziție de la galeria Pace din New York, în 2013, „New Paintings”, și din nou în 2015, când artistul a dedicat Pavilionul României de la cea de-a 56-a Bienală de la Veneția.

Născut în Baia Mare, în 1977, Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca în 2001. După ce a încercat să trăiască din artă în Viena şi Sicilia, s-a întors în Cluj-Napoca şi a înfiinţat galeria Plan B, alături de Mihai Popin, în 2005. Crescând în România, în timpul regimului opresiv al lui Nicolae Ceauşescu, Adrian Ghenie abordează în lucrările sale capitole din istoria europeană din secolul al XX-lea.

Foto credit: Sotheby’s