Muzeul Național de Artă Timișoara, creștere de 800% a numărului vizitatorilor în 2023
Muzeul Național de Artă Timișoara (MNArT) a înregistrat anul trecut mai mult de 108.000 de vizitatori plătitori, de opt ori mai mult față de anul anterior, potrivit datelor oferite de instituție la solicitarea curatorial.ro.
Faptul că Timișoara a deținut în 2023 titlul de Capitală Europeană a Culturii a avut impact asupra celor mai importante instituții de cultură, ducând la recorduri în ceea ce privește numărul de vizitatori.
Cu expoziții precum Paul Neagu, Victor Brauner și Constantin Brâncuși, MNArT a vândut anul trecut 108.165 de bilete.
Vernisată la finalul lunii septembrie, expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” a avut ecou atât în țară, cât și peste hotare, fiind vizitată în cele patru luni în care a fost deschisă de mai mult de 130.000 de persoane. Au fost luate în calcul și vizitele gratuite din cadrul evenimentelor speciale – avanpremieră și „maratoane” organizate în acea perioadă.
Pe parcursul anului 2023, MNArT a găzduit și a organizat în jur de 60 de evenimente – expoziții temporare, lansări de carte, concerte și conferințe.
Muzeul intenționează, în 2024, să organizeze 21 de proiecte și programe culturale. Pe lângă acestea, au mai transmis reprezentanții MNArT, se vor contura diverse parteneriate cu instituții și organizații, în vederea organizării de evenimente și acțiuni.
Numărul total al vizitatorilor Muzeului Național de Artă Timişoara pentru anul 2022 a fost de 13.547 persoane. Cea mai populară expoziţie temporară organizată în acea perioadă a fost „Celebrities of the Floating World”, găzduită de Palatul Baroc , cu un total de 6.843 de vizitatori.