Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Nocturnă muzeală cu acces şi ghidaje gratuite, la MNAR, de Ziua Culturii Naţionale
MNAR

Nocturnă muzeală cu acces şi ghidaje gratuite, la MNAR, de Ziua Culturii Naţionale

Evenimentul are loc pe 15 ianuarie, între orele 18,00 şi 22,00, arată reprezentanţii Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR).

Parcursul nocturn va da acces la ceea ce reprezintă un adevărat tezaur al patrimoniului național aflat în expozițiile permanente ale Galeriei de Artă Veche Românească și Galeriei de Artă Românească Modernă.

Astfel, acestea vor putea fi vizitate cu acces gratuit de la 18,00 la 22,00 (ultimul acces la 21,00).

În Galeria de Artă Românească Modernă se vor organiza ghidaje sub genericul „Sentimentul național în pictura românească modernă” ce vor avea loc la 18,00 și 20,00, iar în Galeria de Artă Veche Românească de la 19,00. Accesul la ghidaje se va face doar cu înscriere prealabilă la adresa programari@art.museum.ro până pe 14 ianuarie, ora 14,00.

Sediul central cu toate Galeriile, inclusiv cea Națională, expozițiile temporare și muzeele satelit se vor putea vizita în program normal sâmbătă, 15 ianuarie, respectiv de la 10,00 la 18,00, în condițiile obișnuite de acces.

Sub același semn al celebrării Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României în parteneriat cu Fundația Bonte lansează Bursa Fundației Bonte pentru cercetarea patrimoniului MNAR. Aceasta va fi oferită prin concurs cercetătorilor care își propun să studieze vastul patrimoniu artistic al MNAR.

“Oferim, împreună cu Fundația Bonte, posibilitatea finanțării generoase a cercetării patrimoniului muzeului nostru, pe durata unui an calendaristic, care sperăm să contribuie la creșterea interesului pentru extraordinarul tezaur artistic național pe care Muzeul Național de Artă al României îl deține” , apreciază Călin Stegerean, director general al MNAR.

Detaliile despre bursă, condiții de înscriere, selecție și calendar vor putea fi regăsite pe site-ul MNAR (www.mnar.arts.ro ) și pe pagina de Facebook începând cu data de 15 ianuarie.

Credit foto: MNAR