Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Opere de artă japoneze din colecţia regală – în expoziţie la Palatul Buckingham
single use only, not for archiving or passing on to third parties

Opere de artă japoneze din colecţia regală – în expoziţie la Palatul Buckingham

O colecţie de opere de artă japoneze din colecţia regală va fi prezentată la Palatul Buckingham între 8 aprilie 2022 şi 12 martie 2023, arată un comunicat al Royal Collection Trust.

“Colecţia regală conţine unele dintre cele mai valoroase opere de artă japoneză din Occident, semnificaţia lor fiind dată atât de provenienţă, cât şi de calitatea excepţională. Acum, în premieră, este organizată o nouă expoziţie, ‘Japan: Courts and Culture’”, anunţă Royal Collection Trust.

Respectiva expoziţie exporează schimburile diplomatice, artistice şi culturale între Marea Britanie şi Japonia, timp de peste trei secole şi jumătate, de la primele contacte legate de comerţ, în perioada lui James I, până la parteneriatul modern din prezent. Organizatorii anunţă că vor arăta, prin intermediul obiectelor – armuri, arme, porţelanuri, printuri, evantaie delicate şi tapiserii -“o poveste regală care nu a mai fost spusă până acum”.

Primul contact documentat între Anglia şi Japonia a fost în 1613, când prima navă engleză a ajuns pe ţărmurile japoneze . Atunci, căpitanul John Saris a adus scrisori şi daruri din partea lui James I, pentru shogunul Tokugawa Ieyasu. Saris s-a întors cu o scrisoare ce dădea dreptul englezilor să trăiască şi să facă comerţ în Japonia şi cu daruri pentru liderul său. Printre aceste daruri se număra o superbă armură de samurai, prima piesă non-europeană care a fost inclusă în colecţia regală.

Dar, începând din 1630, timp de 220 de ani, Japonia s-a închis pentru Occident.

Familia regală britanică a făcut, într-un fel, pionierat în ceea ce priveşte colecţionarea de textile şi porţelan japoneze. În secolul XVII, Mary a II-a expunea cantităţi uriaşe de porţelan japonez în apartamentele sale din Kensington Palace şi Hampton Court.

După ce Japonia s-a redeschis către Vest, fiul Reginei Victoria, Prinţul Alfred, a fost primul membru al unei familii regale europene care a vizitat Ţara Soarelui Răsare.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, relaţiile s-au deteriorat, în mod evident, dar au fost reluate după încoronarea Reginei Elisabeta a II-a, în 1952. Cu ocazia acestui eveniment, împăratul Shōwa (Hirohito) i-a trimis reginei primul dar diplomatic post-război: o cutie pentru cosmetice decorată de marele artist Shirayama Shōsai. Şi acest obiect preţios va putea fi admirat în expoziţia de la Buckingham Palace.