India lansează „cea mai mare campanie de repatriere" împotriva Regatului Unit, pentru patrimoniul luat în timpul dominației coloniale, iar solicitările făcute aparent le eclipsează pe cele ale Greciei privind sculpturile din Partenon. Guvernul indian speră să repatrieze mii de obiecte aflate în
Pictura „La început era cuvântul”, ulei pe pânză de Horia Bernea (1938 - 2000), a fost adjudecată contra sumei de 28.000 de lei, în licitația organizată de casa Alis pe 14 mai, unde o sculptură de Oscar Han a fost
Expoziția „Matrici si lirice II” a lui Teodor Arghir va fi deschisă la etajul Galeriei Căminul Artei din București în perioada 15 - 26 mai. Proiect amplu din punct de vedere al sursei de inspirație și al materialului informativ, al posibilităților
Prima ediție RAD Art Fair, care a reunit 20 de galerii din București, Cluj-Napoca, Timișoara și Chișinău ce au prezentat mai mult de 200 de artiști și care oferă în premieră publicului un parc de sculptură în curtea hotelului Caro,
Cunoscută pentru reprezentările sugestive ale femeilor și copiilor, Mary Cassatt a fost unul dintre puținii artiști americani activi în avangarda franceză din secolul al XIX-lea. Născută într-o familie importantă din Pittsburgh, a călătorit mult prin Europa împreună cu părinții și
Zeci de lucrări Nicolae Grigorescu din colecția Muzeului Național de Artă al României sunt expuse în premieră, timp de patru luni, pentru a marca 185 de ani de la nașterea artistului. Peisaje, alături de veșminte țărănești și obiecte cu caracter decorativ
Lisa Schiff, un proeminent consilier de artă din New York, se confruntă cu un proces legat de modul în care a gestionat o recentă vânzare a tabloului „The Uncle 3” al lui Adrian Ghenie în valoare de 2,5 milioane de
Grupul artistic românesc ETAJ artist-run space participă, până pe 14 mai, la Supermarket Stockholm Independent Art Fair, un târg internaţional de artă care aduce, în Suedia, în centrul atenției peste 50 de artiști și galerii de artă din peste 20
Muzeul Național de Artă Contemporană a anunțat vernisajul și programul noului sezon expozițional. Cu o puternică prezență internațională, acesta demonstrează, încă o dată, efervescența scenei artistice din România și oportunitatea unui dialog internațional, supă cum remarcă reprezentanții muzeului. Patru noi expoziții
Cel mai dinamic final de săptămână, din punct de vedere cultural, aduce două evenimente majore. Este vorba despre Romanian Design Week și Noaptea Muzeelor. Lor li se adaugă finisajul sezonului Art Safari, al expoziției „Back to Where It All Began”