Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Picturi create de Nelson Mandela, inspirate de perioada sa de încarcerare, vor fi vândute în format NFT
Nelson Mandela

Picturi create de Nelson Mandela, inspirate de perioada sa de încarcerare, vor fi vândute în format NFT

Seria numită “My Robben Island” este formată din cinci acuarele create de fostul preşedinte al Africii de Sud, informează The Guardian.

“Contrastul dintre mica celulă austeră de pe Robben Island, unde Nelson Mandela a petrecut 18 din cei 27 de ani de încarcerare şi diversitatea lumii digitale este cât se poate de mare”, arată publicaţia britanică.

Totuşi, cele două universuri se vor întâlni luna viitoare, când primele NFT-uri după lucrările celui care este un erou al luptei împotriva regimului anti-apartheid vor fi scoase la licitaţie.

Picturile au fost create în 1999, după ce Mandela nu a mai fost preşedinte al Africii de Sud. Lor li se alătură o motivaţie scrisă de mână, care explică viziunea liderului politic privind condiţiile din închisoare. Toate cele şase lucrări poartă semnătura sa.

“Este adevărat că Robben Island a fost odată un loc al întunericului, dar din acel întuneric s-a născut o minunată lumină, o lumină atât de puternică încât nu putea fi ţinută în spatele zidurilor închisorii, în spatele gratiilor sau limitată de marea care o împrejmuia … cele mai neverosimile visuri pot fi realizate, dacă suntem pregătiţi să înfruntăm greutăţile vieţii”, este textul lui Mandela, care însoţeşte picturile.

Seria “My Robben Island” va fi licitată de Bonhams pe 9 martie, preţul de pornire fiind de 3.495 de dolari pentru întreaga serie şi 699 de dolari pentru un lot din această serie.