PORTRET – Theodor Pallady, pictorul din toate timpurile

A expus mai întâi la Paris și Londra, apoi pe simeze în București, a fost prieten apropiat al lui Henri Matisse, iar după două decenii, în 1926, a fost distins în țară cu Marele Premiu al Juriului Salonului Oficial din 1926. Theodor Pallady, unul dintre artiștii români de referință, subiect al seriei documentare dedicată de curatorial.ro muzeelor naționale de artă.

Născut în 1871 la Iași, într-o familie boierească, Theodor Pallady a studiat mai întâi ingineria la Dresda, abandonând-o pentru a ajunge la Paris să picteze – mai întâi în atelierul lui Jean Arman, apoi s-a înscris la Académie des Beaux-Arts.

În atelierul profesorului Gustave Moreau l-a întâlnit pe Matisse, de care l-a legat o îndelungată prietenie, iar de Paris, o intensă activitate expozițională.

Criticii vremii considerau că picteză cu rigoarea unui arhitect, datorită liniilor care dădeau și volumul formelor.

Pallady, maestru emerit al artei

Lucrările lui, în mare parte nuduri și natură statică, se regăsesc în colecții private și naționale. Casa Melik din centrul Bucureștiului, una dintre cele mai vechi case negustorești și singura deschisă publicului, găzduieşte în prezent Muzeul „Theodor Pallady”.

Aici sunt expuse picturi ale artistului şi mai mult de 800 desene cu peisaje, nuduri, portrete și interioare, reprezentative pentru perioada pariziană a pictorului.

Theodor Pallady a murit pe 16 august 1956, an în care a primit titlul de Maestru emerit al artei. În 2012, a fost declarat membru post mortem al Academiei Române.

„Nu sunt modern, sunt din toate timpurile”, spunea Pallady despre sine. Iar lucrări precum „Citind din Baudelaire”, „În faţa şemineului”, „Nud în fotoliu”, „Fotoliu albastru”, „Armonie”, „Odaliscă”, „Autoportret”, „Compoziţie”, „Infinit”, „Flori la fereastră (Place Dauphine)” și „Natură moartă cu flori roşii” atestă afirmația lui.

În 2007, „Nud cu eșarfă galbenă” stabilea un record pentru piața românească de artă, după ce a fost adjudecat contra sumei de 75.757 de euro. Prețul a fost depășit câteva luni mai târziu de un tablou al lui Nicolae Tonitza, „Studiu pentru un portret” (97.000 de euro), însă lucrări ale lui Pallady s-au regăsit permanent în licitațiile caselor românești și au fost vândute cu sume de cel puțin patru cifre.