Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Procesul privind folosirea mărcii Frida Kahlo s-a încheiat în Florida; judecătorul a respins acuzaţiile

Procesul privind folosirea mărcii Frida Kahlo s-a încheiat în Florida; judecătorul a respins acuzaţiile

Procesul dintre the Frida Kahlo Corporation şi urmaşii artistei s-a încheiat în Statele Unite ale Americii, informează artnews.com.

În 2018, the Frida Kahlo Corporation a înregistrat o plângere în Florida împotriva strănepoatei lui Kahlo, Maria Cristina Romeo Pinedo şi a fiicei celei din urmă, Mara de Anda Romeo, acuzându-le  pe acestea de încălcare a drepturilor asupra mărcii.

Litigiul a devenit şi mai aspru atunci când firma Mattel a lansat o păpuşă care o ilustra pe artista mexicană, în cadrul unei serii ce aducea omagiu femeilor care au făcut istorie.  Rudele lui Kahlo au spus într-o instanţă în Mexic  că această companie nu avea dreptul de a-i folosi imaginea. Atunci, judecătorul a dat dreptate petenţilor şi a dat ordin ca respectivele păpuşi să nu mai fie vândute în Mexic. Mattel a trimis o declaraţie potrivit căreia avea drepturile de la Frida Kahlo Corporation, cu sediul în Panama şi care “deţinea drepturile”.

Frida Kahlo a murit în 1954 şi nu a lăsat în urmă niciun testament. Potrivit legii mexicane, drepturile au revenit nepoatei sale, Isolda Pinedo Kahlo iar  fiica acesteia, Maria Cristina Romeo Pinedo, a primit dreptul de a folosi imaginea Fridei Kahlo în 2003.

The Frida Kahlo Corporation (FKC) a fost fondată în 2018, cu Pinedo ca acţionar, scopul companiei fiind “licenţierea şi comercializarea brandului Frida Kahlo la nivel internaţional”.

Potrivit dosarului din instanţă, FKC afirmă că Pinedo şi fiica sa ar fi încălcat contractul prin crearea unui site care oferea “bunuri şi servicii folosind marca Frida Kahlo, identică cu cea a corporaţiei”. De asemenea, compania a mai acuzat-o pe Pinedo de “defăimare”, citând declaraţiile acesteia privind alegerile de branding ale FKC.

În motivarea sa, judecătorul Robert N. Scola Jr.  a afirmat că “interesul statului Florida în respectiva dispută este minim” şi a sugerat că un litigiu în Mexic şi Panama, unde părţile au domiciliul ar putea face ca lupta legală să continue.