Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Qatarul intenţionează să devină centrul artelor din Orientul Mijlociu
qatar museums, Curatorial

Qatarul intenţionează să devină centrul artelor din Orientul Mijlociu

Anunţul este făcut în contextul în care statul găzduieşte, anul viitor, FIFA World Cup, arată CNN.

Qatar Museums, organizaţia de stat care coordonează majoritatea instituţiilor culturale din ţară, va prezenta peste 40 de lucrări de artă realizate de artişti locali şi internaţonali, atât în capitala Doha, cât şi în oraşe din apropiere.

Scopul este ca spaţiul urban să fie transformat într-o “experienţă muzeală majoră, în aer liber”, precizează un comunicat de presă citat de CNN.

Instalaţiile artistice vor fi prezentate în pieţe publice, centre comerciale, şcoli şi centre sportive

Aici sunt incluse aeroportul internaţional şi stadioanele unde vor avea loc meciurile de fotbal.

Unul dintre exemplele de artă urbană deja prezentată  este sculptura olandezului Tom Claassen, o ilustrare a şoimului, pasăre naţională a Qatarului. Sculptura a fost plasată, vara aceasta, în exteriorul Aeroportului Internaţional Hamad. Alte lucrări deja prezente în oraş sunt semnate de artişti precum Bruce Nauman şi Isa Genzken.

Programul de artă publică a fost lansat iniţial în 2013, cu seria controversată a lui Damien Hirst, “The Miraculous Journey” – 14 sculpturi în bronz ce ilustrau diverse faze ale gestaţiei fetusului uman. Operele, dispuse la Sidra Medical and Research Center, au fost curând acoperite, din cauza comentariilor că ar fi “prea grafice”.  Seria semnată de Hirst a fost reinstalată în 2018.

Credit foto: Qatar Museums via CNN