RAD Art Fair – 25 de galerii şi zeci de artişti, la a doua ediţie a târgului de la București
RAD Art Fair, eveniment dedicat pieței de artă contemporană din România, este organizat anul acesta între 16 și 19 mai la Caro în București, iar organizatorii au anunţat că la eveniment vor participa 25 de galerii și spații expoziționale. Vor fi expuși peste 90 dintre cei mai relevanți artiști români ai momentului, de la prezențe tinere ce provoacă status quo-ul prin experiment și rezistență, până la artiști ce și-au început activitatea în anii ‘70 și au contribuit la fondarea scenei de artă din România.
Numărul galeriilor participante în acest an este în creștere cu 25% față de anul trecut, iar 11 galerii participă pentru prima dată. Galeriile participante în acest an RAD Art Fair sunt: 2/3 galeria, Atelier 35, Biju, Cazul 101, Diptych, G15 Design, IOMO, Ivan, Jecza, Laborna, Lutnița, NEW NOW, Plan B, Gregor Podnar, Galeria Posibilă, Anca Poterașu, Relicvar, Galeria Romană, Sabot, /SAC, Sandwich, Sector 1, Suprainfinit, Catinca Tabacaru, Zina.
„Dacă întrebi cunoscătorii de artă contemporană din România, toți îți vor spune că RAD Art Fair 2023 a fost momentul T0 pentru piața de artă contemporană din țară. A fost prima oară în istoria țării când majoritatea galeriilor de prestigiu s-au unit sub același acoperiș și au consolidat ecosistemul lumii artei prin prezența unei mase critice de artiști, colecționari, curatori și scriitori Români”, spune Catinca Tabacaru, co-director.
Târgul este organizat, sub direcția artistică a Catincăi Tabacaru și a Danielei Pălimariu, de cele nouă galerii fondatoare: Cazul101, Jecza, Plan B, Galeria Posibila, /SAC, Sandwich, Sector 1, Suprainfinit, și Catinca Tabacaru.
Printre noutățile acestei ediții se numără expoziția RAD Design ce aduce în prim plan obiecte de design în serie limitată (collectible design), precum și simpozionul dedicat dialogului între curatori români și internaționali, RAD Curatorial.
Pe parcursul celor patru zile de târg, publicul va avea acces la o diversitate de activități menite să consolideze și să împrospăteze comunitatea din jurul evenimentului, să educe și să apropie publicul larg de arta contemporană prin mediere culturală, creând, în același timp, legături pe termen lung între cei investiți în această comunitate.
Dialoguri, programe educaţionale, circuite artistice
O atenție deosebită va fi oferită prezentărilor Solo/Duo (cu câte unul sau maxim doi artiști în dialog), cu scopul de a oferi o înțelegere mai profundă a practicii artistice;
De asemenea, vor fi organizate discuții publice axate pe piața și scena de artă regională cu experți naționali și internaționali.
În Parcul de Sculpturi vor fi expuse mai mult de 30 de opere. Accesul aici va fi gratuit, timp de o lună (9 mai – 9 iunie).
Peste 20 de opere de Collectible Design vor face parte din expoziția RAD Design curatoriată de Adela Maria Marius, fondatoare Epretext, iar peste 50 de lucrări în ediție limitată vor fi incluse în secțiunea RAD Editions, cu prețuri începând de la 100 de euro.
Organizatorii anunţă RAD Kids, programul educațional ce oferă zilnic ateliere cu artiști vizuali. Totodată, RAD Curatorial va reuni 20 de curatori din 10 țări într-o serie de discuții aplicate pe contextul regional.
OFFSITE RAD reprezintă o serie circuite artistice în București, cu expoziții, proiecte, și evenimente speciale în timpul evenimentului.
În colaborare cu diferite entități private, RAD va oferi 10 premii de achiziție din cele peste 300 de lucrări expuse.
RAD Art Fair se așteaptă să atragă la ediția din 2024 peste 9.500 de vizitatori, dintre care 1800 VIP și profesioniști. Parcul de Sculptură cu vizitele gratuite timp de o lună, își propune să aducă arta mai aproape de publicul larg, anticipând peste 10.000 de vizitatori.