Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Tate Britain va angaja un artist pentru a modifica „imaginea rasistă” dată de un mural semnat Rex Whistler

Tate Britain va angaja un artist pentru a modifica „imaginea rasistă” dată de un mural semnat Rex Whistler

Galeria de artă Tate Britain a anunțat că va angaja un artist pentru a crea o nouă lucrare care să stea alături de un mural din anii ’20 care reprezintă o „imagine rasistă”.

Pictura lui Rex Whistler (1905 – 1944), care se află într-o încăpere folosită pentru restaurant, include descrieri ale sclavilor afro-americani și caricaturi cu figuri asiatice.

Reprezentanții Tate au spus că încăperea nu va mai deservi restaurantul, așa cum a făcut-o în ultimele decenii, și că noua instalație va fi expusă „alături și în dialog cu muralul, redefinind modul în care este perceput spațiul”.

Galeria londoneză nu a ales încă artistul contemporan care va crea noua lucrare. „Aceasta va fi însoțită de o nouă prezentare a materialului interpretativ, care va interacționa critic cu istoria și conținutul muralului, inclusiv cu imaginea sa rasistă”, a precizat instituția, citează BBC. „Va explora viața și cariera artistului, răspunsurile la operă de-a lungul timpului și legăturile cu contexte istorice mai ample”.

Comisia de etică a Tate a decretat lucrarea ca ofensatoare

În anul 2020, membrii comisiei de etică de la Tate au spus că sunt de părere „fără echivoc, că imaginea dată de lucrare este ofensatoare”.

Lucrarea „The Expedition in Pursuit of Rare Meats” nu ar trebui modificată sau înlăturată, au spus ei, însă auu observat că există o „alăturare incomodă a muralului cu spațiul pentru mâncat”.

rex whistler mural 1926

detaliu „The Expedition in Pursuit of Rare Meats” (1926)

Alex Farquharson, directorul Tate Britain, a transmis într-un comunicat: „Muralul lui Rex Whistler prezintă o provocare unică. A rămas la fel pe pereții unui restaurant aproximativ un secol, în timp ce muzeul din jur s-a schimbat constant. Tate Britain este acum un spațiu de continuă schimbare, unde trecutul și prezentul sunt juxtapuse și unde arta este deschisă tuturor”.

El a adăugat: „Muralul este parte din istoria noastră instituțională și culturală și trebuie să ni-l asumăm, dar această nouă abordare ne va permite să reflectăm asupra valorilor și angajamentelor pe care le avem azi și să aducem noi voci și idei în prim plan”.