Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  The Sex Pistols: The Stolper-Wilson Collection, în licitație la Sotheby’s
the sex pistols, the stolper wilson collection

The Sex Pistols: The Stolper-Wilson Collection, în licitație la Sotheby’s

O colecție de 71 de lucrări de artă originale, afișe, manuscrise și alte obiecte ce au legătură cu grupul britanic punk The Sex Pistols vor fi licitate începând cu 10 octombrie, la Sotheby’s Londra.

Colecția lui Paul Stolper și Andrew Wilson este în centrul licitației organizate de casa londoneză.

Versurile melodiei „Holidays in the Sun” scrise de mână de Johnny Rotten reprezintă unul dintre cele mai valoroase loturi, cu estimare de 15.000 – 20.000 de lire sterline. În aceeași marjă se încadrează și caietul de notițe al artistului Jamie Reid, care a creat între altele logo-ul trupei, dar și versurile piesei „No Feelings” scrise tot de Rotten.

Dintre manuscrisele și creațiile lui Reid se remarcă un colaj „I Hate French Cooking”, din toamna anului 1976, care este estimat la cel mult 15.000 de lire sterline, desenul pentru coperta single-ului și afișul „Pretty Vacant”, estimat la maxim 8.000 de lire sterline, precum și afișul „God Save the Queen” care a aparținut lui Sid Vicious, estimat la 4.000 – 6.000 de lire sterline.

Vor mai fi vândute scrisori, bilete, afișe cu autografe, comunicate de presă și articole scrise de apropiați ai trupei, prima ediție a ziarului Anarchy in the U.K., versuri scrise de mână de Sid Vicious, cărți de vizită, stickers și o broșură-suvenir.

The Sex Pistols (1975 – 1980) este cea care a declanșat mișcarea punk în Regatul Unit cu un amestec unic de versuri caustice, riff-uri alerte și o imagine provocatoare.