Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Un nou documentar despre Leonardo da Vinci

Un nou documentar despre Leonardo da Vinci

Apreciatul documentarist Ken Burns, care a abordat subiecte importante din istoria americană, precum Războiul din Vietnam și Războiul Civil, își îndreaptă atenția către marele artist renascentist Leonardo da Vinci într-un documentar în două părți, cu durată de patru ore, care va fi lansat în această toamnă.

Documentarul despre creatorul unor lucrări ca „Mona Lisa”,  „Cina cea de Taină” și Omul Vitruvian, în mod unic talentat și în alte domenii, inclusiv în arhitectură, cartografie și inginerie, va avea premiera în noiembrie, la PBS.

„Leonardo a avut un geniu unic pentru cercetare, ajutat de abilitățile lui extraordinare de artist și om de știință, care ne ajută să înțelegem mai bine lumea naturală din care facem parte și să apreciem pe deplin ceea ce înseamnă să fii viu și om”, spune Burns.

Este prima dată când Burns abordează un subiect non-american, însă nu se află la prima incursiune în cultură: a mai realizat emisiuni despre arhitectul Frank Lloyd Wright (1998) și artistul Thomas Hart Benton (1988).

Discipolul experienței și Pictor-Dumnezeu

„Discipolul experienței” este titlul primei părți, difuzată în 18 noiembrie, care explorează atelierul în care Leonardo s-a format, precum și cei 18 ani petrecuți sub patronajul lui Ludovic Sforza, conducătorul Ducatului de Milano, unde a realizat unele dintre cele mai cunoscute lucrări, inclusiv „Cina cea de Taină” comandată de Sforza.

Partea a doua, „Pictor-Dumnezeu”, va fi difuzată pe 19 noiembrie și analizează perioada în care Leonardo da Vinci a lucrat pentru Cesare Borgia, munca lui pentru pictura murală care nu a fost realizată vreodată în care trebuia să redea Bătălia de la Anghiari, observațiile lui despre natură și știință, precum și crearea picturii „Mona Lisa”.

Documentarul este regizat împreună cu Sarah Burns și Dave McMahon, care au lucrat cu Burns la proiecte anterioare. Realizatorii promit o abatere stilistică de la metoda lor dovedită de documentare.

Ei au folosit materiale din caietele lui, amestecate cu filme de arhivă, fotografii și sunet, împreună cu efecte vizuale. „Gândirea lui Leonardo a fost unică și, în multe privințe, atemporală, încât abordarea noastră tradițională ar fi fost insuficientă”, explică McMahon.