Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Un nou muzeu de artă digitală imersivă, cu peste 50 de instalații, deschis la Tokyo
teamlab 03

Un nou muzeu de artă digitală imersivă, cu peste 50 de instalații, deschis la Tokyo

Colectivul de artă japonez teamLab va deschide în 9 februarie, la Tokyo, noua expoziție permanentă de artă digitală imersivă, după ce a atras câteva milioane de vizitatori la o versiune anterioară.

Aceasta va cuprinde mai mult de 50 de instalații care vor interacţiona între ele și cu publicul, cu valuri digitale care se deschid sub picioarele vizitatorilor și petale care se împrăștie pe măsură ce aceștia se apropie, sub cel mai înalt zgârie-nori din Japonia (330 de metri).

forest of a resonating lamps

„Forest of a resonating lamps”

Toshiyuki Inoko, directorul teamLab, a spus că a dorit să ofere „experiențe noi, arătând o frumusețe nouă și necunoscută până acum”.

Proiectul se numește teamLab Borderless și este găzduit în cadrul complexului de locuințe din Tokyo Azabudai Hills.

Pe lângă imagini și sunete, instalațiile fac apel la simțul olfactiv și gustativ al vizitatorului. Ceaiul și înghețata consumate în muzeu devin, de asemenea, opere de artă.

Instalații prezentate la New York, Paris și Singapore

TeamLab, un grup de artiști pe care Inoko l-a co-fondat în 2001, și-a prezentat instalațiile în întreaga lume, de la New York la Paris și Singapore. De asemenea, are spații de expoziție permanente în Shanghai, Macao și Beijing, precum și un alt muzeu în Tokyo.

Precedentul teamLab Borderless a întâmpinat vizitatori în cartierul de la malul mării Odaiba, din 2018 până la 2022, atrăgând mulțimi de vizitatori, inclusiv personalități precum Kim Kardashian, Katy Perry și Elon Musk, care au împărtășit imagini ale experienței lor pe rețelele de socializare.

În 2019, această expoziție a fost inclusă în Cartea Recordurilor, după ce a primit aproximativ 2,2 milioane de vizitatori în acel an.

Credit foto: teamLab, „Universe of Water Particles on a Rock where People Gather”