Artiştii sunt invitaţi să participe la Bienala Națională de Artă „Gheorghe Petrașcu”, până la finalul lunii octombrie, anunţă reprezentanţii Uniunii Artiştilor Plastici (UAP). Evenimentul are loc la 150 de ani de la nașterea lui Gheorghe Petrașcu. Începând cu această ediție se constituie
Musée d’Orsay celebrează două secole de la naşterea artistei Rosa Bonheur cu o expoziţie de excepţie, care va fi deschisă în perioada 18 octombrie, 2022 – 15 ianuarie, 2023. Rosa Bonheur (1822-1899) este considerată o artistă în afara oricăror norme, o
Reprezentanţii platformei vizuale Getty au declarat că refuză să mai găzduiască imagini realizate prin intermediul Inteligenţei Artificiale, informează Gizmodo. Decizia este luată şi pentru că includerea unor asemenea creaţii punea probleme legate de drepturile de autor. De asemenea, cei de la
The Metropolitan Museum of Modern Art (The Met) din New York îşi va extinde spaţiile dedicate artei moderne şi contemporane, cu o investiţie de 500 de milioane de dolari, coordonată de David Breslin, care a fost curator al Muzeului Whitney,
Psihiatrii din Bruxelles pot „prescrie” vizite la muzeu, ca metodă de tratare a tulburărilor mintale
Psihiatrii din Bruxelles pot „prescrie” vizite la muzeu, ca metodă de tratare a tulburărilor precum anxietatea, iar acest demers este inclus într-un program-pilot de jumătate de an, relatează Hyperallergic. Scopul acestui proiect este evaluarea impactului pe care arta şi instituţiile culturale
Mai mult de 2.000 de lucrări în valoare totală de aproximativ 40 de milioane de lei au fost propuse reprezentanţilor Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC) spre achiziţie. „În urma încheierii depunerii dosarelor în cadrul sesiunii de achiziții de lucrări de
Expoziţia „Anarchic Games”, de Gabriel Caloian, va fi vernisată la ArtEast Gallery din Iaşi, pe 23 septembrie. Aceasta este deschisă până pe 16 octombrie. Curatoarea, Dana Lungu, afirmă că anarhismul artistului „se consumă în scene regizate fantast și subversiv, cu rafinament
O mască de aur, veche de 3.000 de ani, a fost descoperită în China, într-un loc desemnat pentru mormintele regale, informează Art News. Obiectul preţios ar fi aparţinut dinastiei Shang (1600 – 1046 înaintea Erei Noastre) şi a fost deshumat de
O expoziţie imersivă, cu opere semnate de Claude Monet, va fi vernisată la New York, în noiembrie, informează Fox News. „Monet’s Garden: The Immersive Experience” va aduce nuferii artistului francez, în variantă virtuală, pe celebrul Wall Street, arată organizatorii. Evenimentul promite o
Oscar 2023 – „Imaculat” este propunerea României la categoria „cel mai bun lungmetraj internațional”
„Imaculat”, regizat de Monica Stan și George Chiper-Lillemark, este propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun lungmetraj internațional” a premiilor Oscar 2023. Producția a fost recompensată în 2021 la Festivalul Internațional de Film de la Veneția cu trei