Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Natură   /  Capsula SpaceX Dragon a dus provizii şi cadouri de Crăciun pe Staţia Spaţială Internaţională
nasa

Capsula SpaceX Dragon a dus provizii şi cadouri de Crăciun pe Staţia Spaţială Internaţională

Livrarea a fost făcută miercuri iar, pe lângă obiecte necesare astronauţilor, au fost transportate  şi cadouri de sărbători şi ce ar trebui să fie meniul de Crăciun, arată space.com.

În total, au fost transportate aproape 3.000 de kilograme de produse, printre care cina specială pentru cei şapte astronauţi de pe Staţia Spaţială Internaţională.

“Nu o să vorbesc înaintea lui Moş Crăciun, să vă spun ce am primit, dar vom avea cadouri pentru echipă”, a afirmat Joel Montalbano, managerul de program al Staţiei Spaţiale. În meniul de sărbători al astronauţilor sunt incluse preparate din carne de curcan, fasole verde, peşte şi fructe de mare afumate.

Capsula este la al doilea drum către Staţia Spaţială Internaţională, primul zbor fiind în iunie, anul acesta. Va rămâne pe orbită timp de 30 de zile şi se va întoarce astfel pe Terra în ianuarie.

Credit foto: NASA