Claude Monet – egoism, obsesie și un accident

La vârsta de 25 de ani, Claude Monet are parte de un accident stupid, care îi va marca întreaga concepție despre viață și desăre pictura momentului trecător. Pe când se afla în pădurea Fontainebleau, începând lucrul la o pictură de mari dimensiuni, a fost lovit de un disc de metal cu care se jucau în apropiere mai mulți turiști englezi. Monet a văzut proiectilul venind și s-a grăbit să protejeze un grup de copii care se aflau în preajmă. Gestul său eroic avea să aibă însă repercusiuni. Pictorul a fost lovit destul de grav, fiind nevoit să rămână la pat timp de mai multe săptămâni.

„Doar eu”

În timpul convalescenței și în anii care au urmat, Monet a articulat o viziune proprie radicală, bazată doar pe importanța experienței personale. Pentru el devenea important doar ceea ce putea percepe nealterat. „Doar ceea ce am experimentat eu, doar eu.”

Credința era demult înrădăcinată în sufletul lui Monet, accidentul doar a scos-o la suprafață. Avea doar 28 de ani când și-a articulat viziunea și aceasta avea să îi determine evoluția ulterioară din toate punctele de vedere. Avea să conducă la înstrăinări față de familie, la lungi perioade departe de cei dragi, la sărăcie, la egoism și la un sentiment al eșecului pe care, în ciuda succesului enorm, nu a reușit să îl depășească.

În ciuda sutelor de lucrări apreciate de crtici și public, Monet simțea că nu reușește să se ridice la nivelul standardului pe care singur și-l impusese. „Simt că înnebunesc. Îmi doresc atât de mult să fac totul, încât capul îmi pleznește… este înfiorător cee ace îmi trece prin minte.”

În timp, a devenit o persoană insuportabilă, convins că merită un trai bun și îndestulător, chiar dacă asta presupunea să înșele așteptările celor din jurul său. Se împrumuta frecvent de bani pe care nu îi mai returna, refuza să își plătească datoriile către spălătoreasă, brutar, către croitor sau către colaboratorii apropiați.

Priorități diferite

Un episod grăitor asupra faptului că lucrurile bune i se cuveneau se petrece în 1861, când este chemat în armată pentru a fi trimis în Algeria. Monet nu este defel interesat de a reflecta asupra războiului, asupra datoriei sau a suferinței. El notează doar că „În orice caz, uniformele erau elegante.”

Formele și culoarea deveniseră obsesiile pictorului. Prima soție, Camille, avea să fie subiect al unui număr de aproximativ 50 de lucrări. Ultima dintre ele a fost realizată chiar în orele de după moartea acesteia, la doar 32 de ani. Îndurerat peste măsură, Monet este însă tulburat mai ales de culorile care i se așterneau în față, producându-i un șoc cromatic devastator.

După anii de sărăcie, Monet reușea să atingă bunăstarea către finalul vieții. Nu mai expunea la Saloane decât foarte rar, vindea picturile prin intermediul dealerului său. Iar munții de bani rezultați erau investiți în domeniul de la Giverny, subiect și obiect al efervescenței creative din perioada bătrâneții. Fidel egocentrismului care l-a caracterizat întreaga viață, pe lângă mașini, mâncare și trai bun, Monet angajase pentru nu mai puțin de șase grădinari care să îi păstreze o grădină perfectă. Unul dintre ei avea doar misiunea de a șterge și de a spăla nuferii, astfel încât aceștia să se prezinte minunați în fața artistului.

Peisajul va rămâne genul favorit pentru totdeauna. De altfel, printre alte particularități, Monet este cel mai mare artist de la Renaștere și până în prima jumătate a secolului XX care nu a pictat niciodată un nud.

Sursa: Biografia “Monet: The Restless Vision”, de Jackie Wullschläger