Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Societate   /  Cultura Maya nu ar fi dispărut cu adevărat

Cultura Maya nu ar fi dispărut cu adevărat

Mayașii sunt adesea dați ca exemplu atunci când este vorba despre mari civilizații dispărute, dar dispariția acestei civilizații este din ce în ce mai contestată.

Cercetătorii sunt de acord că civilizația Maya este una dintre cele mai importante din istoria umanității. Aceasta a dominat de altfel o bună parte din epoca precolumbiană; nu este surprinzător că acest popor, alături de azteci și incași, este unul dintre cele mai studiate din acea perioadă, potrivit unui articol publicat pe site-ul neozone.org.

Mayașii sunt mai vechi decât cele două civilizații amintite: originile lor sunt datate înainte de nașterea lui Hristos, cu 1.800 de ani înainte, după unii, și puțin mai mult după alții. Poporul maya a ocupat un teritoriu vast: au cutreierat toată America Centrală până în Peninsula Yucatan. Această civilizație a cunoscut un declin între anii 800 și 1500 după Hristos.

Prăbușirea civilizației Maya nu face obiectul niciunei contestări; cu toate acestea, cultura sa nu ar fi dispărut. În schimb, ea ar fi evoluat pur și simplu.

Un ansamblu de popoare

Potrivit profesoarei de antropologie Marilyn A. Masson, a spune că civilizația Maya a dispărut se bazează pe o lipsă de cunoștințe cu privire la acest subiect. Profesoara de la Universitatea Albany a precizat că faimoasa civilizație precolumbiană nu forma o națiune unificată cu un monarh în fruntea sa: aceasta era compusă din mai multe orașe-state, fiecare având liderul lui.

Civilizația Maya era astfel un ansamblu de popoare în jurul unei singure culturi și a aceleiași religii.

Orașele-state nu împărtășeau aceeași dinamică de dezvoltare; puterea liderilor locali nu era egală. Unii erau puternici, în timp ce alții nu. Declinul unor localități a coincis cu creșterea altora.

Cazul orașului Tikal – care se afla pe actualul teritoriu al Guatemalei – este o ilustrare perfectă a acestui lucru: orașul a cunoscut un declin rapid din secolul al VIII-lea. Certurile politice și problemele de mediu au fost responsabile. În aceeași perioadă, orașul Chichén Itzá a cunoscut o puternică creștere a puterii.

Acest ciclu de declin și creștere a afectat mult timp viața de zi cu zi a civilizației Maya. Apoi a căpătat proporții uriașe începând cu secolul al IX-lea din cauza lipsei de resurse. Apoi a venit epoca colonizării spaniole care a precipitat disputatul sfârșit al mayașilor.

Lisa Lucero, profesoară la Universitatea din Illinois, face parte dintre cercetătorii care constestă noțiunea de dispariție a mayașilor. Colapsul istoric ar fi fost corect doar pentru sistemul său politic, potrivit antropologului.

Cultura maya a supraviețuit pentru a traversa secolele, o parte a populației din America Centrală ar fi vectorul. O idee pe care o împărtășește și Guy Middleton de la Universitatea din Newcastle upon Tyne, în Marea Britanie. Mayașii nu numai că au lăsat moștenire comori arheologice, ci au lăsat în urmă moștenitori care sunt responsabili de perpetuarea culturii lor.

Foto credit: Cetatea Chichen Itza, Mexic/ Discovery Channel UK