O expoziție eveniment de trei zile cu piese de patrimoniu cu valoare universală din colecțiile Bibliotecii Academiei Române va fi vernisată pe 30 august, la ora 10:30, în Sala „Theodor Pallady”, în prezența lui Ioan-Aurel Pop, președintele forului. „Biblioteca Academiei Române
Un apel către British Museum pentru ca acesta să returneze artefactele chinezești, în contextul recentului scandal privind dispariția a aproximativ 2.000 de obiecte din depozite, este cel mai în vogă subiect pe rețeaua de socializare Weibo, după un editorial apărut
Vila Șipot, cunoscută drept „Casa Arhitecților”, a fost atelierul de lucru și locuința arhitectului ceh al Casei Regale, Karel Liman, pe perioada activităților de proiectare a extinderilor și amenajării Castelului Peleș, pe care l-a adus, la începutul secolului trecut, la
Obiecte dintre cele furate de-a lungul ultimilor ani din depozitele British Museum au fost recuperate, a spus președintele George Osborne. El a recunoscut că reputația muzeului a avut de suferit, dar a spus că „este o mizerie pe care o
Casa italiană de modă Ferragamo a apelat la fotograful american Tyler Mitchell pentru o campanie inspirată de Renaștere realizată la Galeria Uffizi din Florența. Mitchell a realizat fotografii pentru materialele vizuale de promovare a viitoarei colecții toamnă - iarnă 2023 a
În 1985, la vârsta de 18 ani, Pal Enger a debutat în fotbalul profesionist la Valerenga, clubul de fotbal din Oslo, în Eliteserien, versiunea norvegiană a Premier League din Anglia. Dar, mulți ani, a avut o pasiune care avea să
Oficialii nigerieni au cerut din nou repatrierea Bronzurilor din Benin aflate în colecția British Museum, în urma scandalului privind dispariția și deteriorarea a mai mult de 1.500 de obiecte din depozitele instituției. „Este șocant să auzim că au loc furturi în
Cea de-a 26-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu” va avea loc între 27 august și 24 septembrie 2023, iar tema ediției este „Generozitate prin muzică/ Generosity through Music”. Organizat începând cu 1958, festivalul este unul dintre cele mai importante evenimente
Patrimoniul cultural al țării noastre va fi și mai mult periclitat de preconizatele măsuri fiscale bugetare, atrag atenția Consiliile științific și de administrație ale Muzeului Național de Artă al României (MNAR), într-o scrisoare deschisă adresată prim-ministrului Marcel Ciolacu. „Activând în cel
Actorul și regizorul Ion Caramitru, fost director al Teatrului Național din București și președinte UNITER, va fi comemorat la Dublin, prin intermediul expoziției „Dincolo de scenă”, pe 5 septembrie, când se împlinesc doi ani de la moartea sa. Expoziția cuprinde fotografii