Mai multe muzee din țară, între care Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Artă Timișoara, Muzeul de Artă Cluj-Napoca și Muzeul de Artă Craiova, au anunțat că în 15 ianuarie, de Ziua Națională a Culturii, permit accesul
Doina Lemny, istoric de artă și expert în opera lui Constantin Brancuși, și artistul Tudor Zbârnea se numără printre laureații premiilor Academiei Române pentru anul 2022. Cei doi au fost premiați în segmentul Istoria Artei, respectiv Artă Plastică. În secțiunea Arte, Arhitectură
Mircia Dumitrescu, grafician, pictor și sculptor, a devenit al nouălea artist membru titular al Academiei Române, după votul secret al Adunării Generale întrunite în sesiunea din 29 mai. Cel mai recent, membri titulari aleşi au fost Ioan Pop - Secţia de
Artista Luminița Gliga se numără între laureații premiilor acordate de Academia Română pentru anul 2021, care vor fi decernare pe 7 decembrie 2023, la ora 10:00, în Aula Academiei Române. Luminița Gliga a fost aleasă câștigătoarea Premiului „Ion Andreescu” pentru expoziţiile
Renovarea primului muzeu literar din țară, Bojdeuca lui Ion Creangă din Țicău (Iași), a iscat un val de controverse în spațiul public, atrâng după sine atenția Ministerului Culturii, care a dispus verificări ale Corpului de Control, dar și a Academiei
Treisprezece absolvenți ai Universității Naționale de Arte București (UNArte) expun, sub titlul „Ready, Start, Go!”, în Galeriile de Artă ale Academiei Române. Expoziția realizată de absolvenți UNArte din promoția anului 2023 va fi vernisată pe 10 iulie, la ora 19:00, în
Câștigătorii premiilor acordate de Academia Română pentru anul 2020 au fost anunțați pe 5 decembrie, iar distincțiile vor fi acordate în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 7 decembrie, la ora 10:00, în Aura Academiei Române. Premiile recompensează cele
Primul volum din „Istoria Bibliotecii Academiei Române”, dedicat perioadei 1867 – 1885, va fi lansat pe 6 octombrie. Proiectul „Istoria Bibliotecii Academiei Române” este gândit în 10 volume și prezintă, documentar și analitic, activitatea de peste un secol și jumătate a
Academia Română a anunțat că pe 14 septembrie 2022 va fi semnat contractul de reabilitare, consolidare și extindere a sediului din Calea Victoriei nr. 125, în valoare totală de aproximativ 125 de milioane de lei. Contractul va fi semnat de acad.
O expoziție dedicată lui Gheorghe Petrașcu va fi deschisă la Biblioteca Academiei Române pe 6 iunie, când sunt marcați 150 de ani de la nașterea artistului și printr-o conferință omagială. Secția de arte, arhitectură și audiovizual a Acedemiei și Institutul de