„The Somatist, The Entropist & The Skeptic” este un proiect de cercetare și producție artistică al Asociației Qolony, aflat la intersecția dintre artă și știință, care se va materializa într-o instalație colectivă și participativă. Proiectul implică publicul în procesul de
„Untitled (Devil)”, acril pe pânză considerat un autoportret al lui Jean-Michel Basquiat, a fost cumpărat prin casa Phillips pentru 85 de milioane de dolari. Licitația de artă contemporană și de secol 20 organizată de casa Phillips în seara de 18 mai
Opere de mari dimensiuni realizate în manieră Veronese, Rubens, Teniers și Boucher apar pentru prima dată în licitație publică în România, pe 24 mai, la Artmark. Licitația de Artă Europeană, inclusiv o selecție din colecția Burileanu-Boroianu, cuprinde opere de valoare muzeală
Aproximativ șaizeci de opere impresioniste și moderne au fost vândute la Sotheby’s, pe 17 mai, pentru mai mult de 400 de milioane de dolari. Cele 58 de loturi au fost adjudecate în licitația care a durat două ore. Doar șapte au
Centrul de Interes din Cluj-Napoca marchează, pe 26 mai, cinci ani de activitate, o bornă până la care a reușit să ajungă cu un program ce cuprinde peste 150 de expoziții și evenimente culturale organizate în oraș și peste hotare. La
Noi lucrări ale pictorului Alexandru Rădvan și un nou catalog monografic ce marchează perioada de creație 2014 – 2021 vor fi prezentate la Muzeul „Nicolae Minovici”, pe 20 mai. Expoziția poartă numele „Gânduri despre soare şi un mit” și va putea
Cele mai recente creații ale lui Ioan Aurel Mureșan vor fi prezentate timp de o lună la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, aceasta fiind prima expoziție a artistului la Cluj-Napoca în decurs de 22 de ani. „Apud Magister”, ai cărei curatori
Festivalul de artă Film în sat debutează în perioada 3 - 5 iunie, în comuna Peștișani, județul Gorj. Demersul cultural conceput de Cuzin Toma, actor de teatru și film, va aduce în satul românesc și teatru, dans și muzică. Proiectul, organizat de
Un serial bazat pe viața și creația artistei mexicane Frida Kahlo este pregătit de cei care administrează patrimoniul pictoriței și de o companie de producție din Statele Unite. Frida Kahlo (1907 - 1954) a fost subiectul mai multor filme, scurtmetraje, lungmetraje
Rapperul Chimie, care de curând a expus la Celula de Artă din București, unde a susținut și un performance alături de Dhope, vorbește într-un interviu acordat Curatorial.ro despre arta plastică spre care și-a îndreptat atenția de câțiva ani, despre cum