Un desen semnat Vincent van Gogh a fost descoperit recent și a fost expus în muzeul din Amsterdam dedicat pictorului olandez. „Study for Worn Out” a fost realizat în 1882, au explicat reprezentanți ai Muzeului Van Gogh, potrivit BBC. Schița realizată
După o întârziere extinsă din cauza pandemiei, expoziţia “Rembrandt in Amsterdam: Creativity and Competition” de la National Gallery din Canada s-a dovedit un succes, potrivit The Art Newspaper. Mai mult de 42.000 de admiratori ai maestrului olandez au vizitat Ottawa de-a
Artiști, designeri și arhitecți din noua generaţie îşi vor prezenta lucrările în prima jumătate a lunii octombrie, în cadrul proiectului Diploma. Expoziţiile includ 90 de lucrări de diplomă din 14 specializări diferite, cuprinse în două săptămâni de creativitate, anunţă organizatorii pe
Muzeul Colecțiilor de Artă din Dresda a început în urmă cu doi ani restaurarea picturii „Girl Reading a Letter at an Open Window” (cca. 1657) a lui Johannes Vermeer pentru a face vizibilă imaginea lui Cupidon ascunsă sub straturi de
Evenimentul “Eye of the collector” este un târg de arte frumoase dedicat celor care vor să descopere noi dimensiuni şi direcţii în acest domeniu, arată casa de licitaţii Christie’s. Astfel, cei interesaţi pot admira opere din 30 de galerii, până pe
Șaisprezece pălării inspirate de tot atâtea picturi celebre spaniole, create de unii ca Joaquín Sorolla, Francisco Goya, Miquel Barceló și Frida Kahlo, vor fi expuse în perioada 16 septembrie - 10 octombrie la Institutul Cervantes din București. Create de designerul Cosmina
„Lost Interferences”, instalație interactivă de sunet cu povești despre pierdere, va fi prezentată în secțiunea Kepler’s Gardens a festivalului Ars Electronica de la București. Conceptul Kepler's Garden, inițiat în 2020 de cel mai important festival de artă digitală din Europa, Ars
În 2021, colecţionarii de artă nu se mai limitează doar la operele clasice, care pot fi expuse în spaţiile în care aceştia locuiesc sau lucrează, ci pot alege o cripto-copie, în format NFT (Non-Fungible Token). Jurnaliştii de la Le Monde fac
Imagini din arhiva reputatului fotograf de modă David Bailey vor fi prezentate în premieră la târgul Photo London, care va fi deschis în perioada 9 - 12 septembrie la Somerset House. Bailey a selectat personal unele dintre cele mai cunoscute portrete
Portretul celei mai bogate femei din epoca georgiană realizat de William Hogarth va fi expus în capitala britanică pentru prima dată în mai mult de o sută de ani. Mary Edwards de Kensington, aristocrată independentă, era o figură influentă în Londra

