Producția peruană „Sunt liber/ Soy libre” (2021), regizată de Laure Portier, inclusă în secțiunea „Acasă în sălbăticie” a festivalului One World Romania a fost premiată de juriul internațional. Cineasta Laure Portier documentează maturizarea fratelui său mai mic, începând din anii tumultuoși
„În interiorul Parisului, o inimă, un muşchi care pompează şi repiră în ritmuri neobosite, scânteietoare, regulate, alteori mai puţin previzibile, cu momente de emoţie, febrile; un corp în formă de hexagon pe care, în depărtare, îl ating alte corpuri", scria,
Omul, maestrul, enigma, Salvador Dalí este unul dintre cei mai cunoscuţi artişti din lume. Picturile sale, realizate cu o curajoasă tehnică, nemaiîntâlnită până în epoca sa, a făcut pionierat în tot ceea ce înseamnă expresia artistică, arată reprezentanţii Muzeului Dalí
Arta plastică a adus mereu un omagiu oamenilor simpli care luptau pentru supravieţuire dar, în funcţie de contextul social, muncitorul a trecut de la asuprit la erou, deseori asemănător zeilor din Olimp, în perioada socialistă. De la „Mâncătorii de cartofi", răvăşitoare
Bienala de la Veneţia este celebrarea artei şi a vârfurilor sale, la fiecare doi ani. Dincolo de experienţa de imersiune în artă, pe care o transmite oraşul în această perioadă, realitatea este că La Serenissima este unul dintre locurile cele
Lupte armate impresionante, cu victime care mor într-un colţ de tablou şi cu personajele din prim-plan angajate într-o confruntare eroică, momente în care adversarul îşi recunoaşte înfrângerea sub privirea blândă a învingătorului sau chiar simboluri divine, care girează lupta ilustrată
Christie’s, fondată în 1766, este una dintre principalele case de licitații din lume, centrată pe obiecte artă și de lux. Recunoscută pentru licitațiile sale cu prezență fizică și online, precum și pentru vânzările private speciale, Christie’s oferă un portofoliu complet de
Sotheby’s, înființată la Londra, în 1744, este cea mai mare și mai veche casă de licitații lider mondial, unde sunt tranzacționate obiecte de artă și de lux. Cu specialiști din 40 de țări și 44 de departamente, inclusiv artă contemporană, modernă,
O formă de artă, o formă de exprimare personală şi o componentă esenţială a societăţii, moda – fie că este vorba de haute couture sau producţia de masă - se conectează, încet-încet la provocările mondiale şi va trebui, în viitor,
René Magritte a conceput sculptura „La Joconde (Mona Lisa)" în 1967, anul în care el a murit. Într-o mare măsură, este ilustrarea sculpturală a tabloului omonim realizat în 1950 şi cuprinde două motive frecvente în opera sa: cortinele de teatru