Picturi ale artistului rom Eugen Raportoru sunt expuse în manieră instalativă sub titlul „Gelem, Gelem, Samudaripen”, la Muzeul Național al Țăranului Român. Expoziția, curatoriată de Cătălina Olteanu și coordonată de Ilina Schileru, este dedicată zilei Internaționale a Comemorării Genocidului Rom din
Ana Ștefania Andronic, cunoscută drept Buzu, artist vizual format ca grafician și ilustrator și director artistic al galeriei Senso, vorbește într-un interviu acordat Curatorial.ro despre convergența artelor, despre parcursul său profesional, proiectele derulate și statutul artistului. Ea subliniază că „societatea
NASA a prezentat, pe 12 iulie, noi imagini spectaculoase, surprinse în spaţiu de Telescopul Webb, cea mai nouă tehnologie de explorare a Universului. Printre acestea se numără Nebuloasa Carina şi Cvintetul lui Stephan, care au fost prezentate de experţi în
Maurizio Cattelan, dat în judecată pentru plagiat în cazul bananei lipite cu bandă adezivă pe perete
Artistul italian Maurizio Cattelan a fost dat în judecată în Statele Unite pentru plagiat în cazul bananei lipite cu bandă adezivă pe perete, la Art Basel Miami Beach în 2019. Numită „Comedian”, aceasta a fost una dintre prezentările controversate ale lui
Gustav Klimt a fost creatorul al cărui talent putea să rămână în istoria artelor plastice în domeniul operelor decorative, în care putea face o mică avere, înfrumuseţând clădiri imperiale. Dar a ales să fie rebelul care a căutat un nou
Muzeul Leopold, cu aproximativ 6.000 de lucrări, găzduiește una dintre cele mai importante colecții de artă austriacă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și modernism. Soții Rudolf și Elisabeth Leopold au creat această colecție unică pe parcursul a cinci
În fiecare an, artă în valoare de miliarde de dolari ajunge la casele de licitații internaționale, în timp ce muzeele de top dețin fiecare zeci de mii, chiar sute de mii, de opere de artă în colecțiile lor. Dar puține
Mihaela Verman, muzeograf al Muzeului Teatrului Național București, explică pentru Curatorial.ro conceptul expoziției inovative cu bunuri culturale din patrimoniul celui mai important teatru din Capitală. Treizeci și opt de costume de scenă și documente vechi de mai bine de un secol
Art Safari și Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” au demarat un schimb de exponate, primul între două instituții muzeale românești. Săptămâna Antipa la Art Safari sărbătorește istoria naturală și prezintă publicului exponate din colecţiile nevăzute ale Muzeului „Antipa”, piese
Muzeul Național de Artă Contemporană al României (MNAC) este și anul acesta beneficiarul unui fond de 2 milioane de lei pentru achiziţii de artă. Artiştii, dar și moștenitorii sau administratorii unor colecții, sunt încurajaţi să participe la o selecţie care va

