Aproximativ 120 de artiști francezi au semnat un articol de opinie în Le Monde în care denunță o nouă directivă fiscală a Uniunii Europene ce amenință să crească dramatic costurile de vânzare a operelor de artă în Franța și celelalte
Lotul vedetă al licitației Sotheby’s Londra din 1 martie a fost „Murnau mit Kirche II”, de Wassily Kandinsky, care, după o avalanșă de oferte, a ajuns la 37,2 milioane de lire sterline, un nou record pentru artist. Pictura a fost creată
Artista Ana Maria Szöllösi face parte din programul de mentorat și producție Accelerator, iar în expoziția „Back to Where It All Began” de la galeria bucureșteană Gaep prezintă trei lucrări în care explorează ideea de spațiu și percepția lui. „Vacarme”, ulei
„Topografia Hazardului”, film documentar despre artistul elvețian de origine română Daniel Spoerri, regizat de Eva Pervolovici, va avea premiera în cinematografe pe 24 martie, cu câteva zile înainte ca artistul să împlinească 93 de ani. „Totul a început cu interesul meu
Rirkrit Tiravanija, artistul thailandez din spatele unor celebre piese interactive pentru care a folosit materiale diverse, cum ar fi supa, și interacțiunile sociale, va avea prima sa prezentare în Statele Unite în această toamnă la MoMA PS1 din New York,
Expoziția „Reflexii în timp”, cu lucrări ale artistului Ioan Tămâian, din sticlă cu inserții metalice, va fi deschisă la Muzeul de Artă Cluj-Napoca până pe 19 martie 2023. Vernisajul este programat pe 1 martie, de la ora 18:00, în sălile de
Lucrări de Pablo Picasso și René Magritte au fost vedetele licitației de artă din secolele 20/ 21 organizată de casa Christie’s, la Londra, pe 28 februarie. Prima serie de vânzări 20th / 21st Century Art a însumat 167,8 milioane de lire sterline
Perioada de vizitare a expoziției „Marele furt din Muzeul Brukenthal 1968” a fost prelungită până pe 26 aprilie 2023, au anunțat reprezentanții instituției sibiene. Marele furt care a avut loc la Palatul Brukenthal în 1968, în urma căruia încă sunt date
Două instalații importante ale artistului Do Ho Suh au fost deteriorate în timpul unui eveniment de după orele de program care a avut loc săptămâna aceasta la Museum of Contemporary Art Australia din Sydney. Expuse în cadrul unei prezentări dedicate lui
Mai mult de 300 de obiecte ale cuplului de actori Paul Newman - Joanne Woodward, precum fotografii, mobilier antic și artă plastică, vor fi scoase la licitație, în luna iunie a acestui an, prin casa Sotheby’s New York. Sunt programate