Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Alexandru Ciubotariu (Pisica Pătrată) realizează live un mural în curtea Institutului Liszt
pisica pătrată

Alexandru Ciubotariu (Pisica Pătrată) realizează live un mural în curtea Institutului Liszt

Alexandru Ciubotariu, cunoscut ca Pisica Pătrată, va transforma un gard de piatră din curtea Institutului Liszt din Bucureşti într-o pictură murală, în perioada 16 – 18 iunie.

El poate fi văzut live la muncă pe 16 iunie, de la ora 18:00 şi pe 17 şi 18 iunie, în intervalul 16:00 și 20:00, anunţă organizatorii.

Unul din primii artişti urbani români

Pisica Pătrată este unul din primii artiști activi pe străzile din România. El este cunoscut pentru creațiile de bandă desenată, dar și pentru lucrările de artă stradală care au împânzit toată țara.

Celebrul personaj care l-a consacrat ca artist urban, răsare din cele mai neaşteptate colţuri din Bucureşti și din multe alte orașe, de pe ziduri, mesh-uri, din librării şi spaţii de evenimente. A devenit şi personaj de carte, în „Pisica patrată”, primul album de street art din România, publicat la editura Vellant, în 2009.

Născut în 1979, la Călărași, Alexandru Ciubotariu locuiește și lucrează în București. A absolvit secția Grafică a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, în 2004.

Din 2017 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. A participat la peste 100 de expoziții în România și în străinătate, a inițiat proiectul Muzeul Benzii Desenate, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie, și a publicat în peste 90 de ziare și reviste din România, Belgia, Slovenia, Polonia, Croația, Cehia, Franța, Grecia și Serbia.

Credit foto: Facebook/ Pisica Pătrată