Câștigătorul concursului pentru selectarea proiectului ce va reprezenta România la Bienala de la Veneția 2024
Câștigătorul concursului pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 60-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia, ce va avea loc în perioada 20 aprilie – 24 noiembrie 2024, a fost anunțat de Ministerul Culturii. Urmează o perioadă de trei zile destinată depunerii și analizării contestațiilor.
În urma centralizării punctajelor acordate de fiecare membru al Comisiei de selecție, a fost desemnat câștigător, cu 97 de puncte, proiectul „Ce este munca/ What Work Is”.
Autori: Șerban Savu (artist clujean, reprezentat de galeria Plan B), Nana Esi (artist invitat), Sophie Keij (artist invitat), Ciprian Mureșan (curator), Cristian Alexandru Damian (manager proiect) și Fundația IDEA (organizator).
Locul al doilea a revenit proiectului „Monumente Vii/ Living Monuments”, care a obținut 80 de puncte, iar locul al treilea, proiectului „Te văd pe tine, văzându-te pe tine/ I See Yourself, Seeing Yourself”, cu un punctaj de 75,28.
Comisia de selecție, condusă de Ioana Ciocan, a evaluat cele trei proiecte calificate în etapa a doua, acordând punctaje pentru criteriile prevăzute în regulamentul de organizare a concursului: unitatea conceptului pentru ambele spații oferite în Veneția (Pavilionul României din Giardini și Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția); fezabilitatea proiectului – posibilitatea de realizare practică (montare, demontare şi transport) şi încadrarea în bugetul estimat (raportul între costurile estimate şi rezultatele așteptate; relevanța/oportunitatea costurilor propuse pentru implementarea proiectului); strategia de promovare a proiectului în cadrul Bienalei şi în afara acesteia.
Participanții la concurs pot depune contestații privind exclusiv modalitatea în care a fost respectat regulamentul de organizare a concursului, până pe 11 ianuarie, ora 17:00. Acestea vor fi analizate şi soluţionate în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a contestaţiilor de către o comisie de soluţionare a contestaţiilor, numită prin ordin al ministrului Culturii, şi formată din trei membri desemnaţi de Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Cultural Român.
UPDATE – Organizatorii concursului au anunțat că nu au fost depuse contestații, „Ce este munca” fiind desemnat oficial câștigător.
Buget suplimentat cu 100.000 de lei
Pentru 2024, bugetul alocat proiectelor care vor reprezenta România în cele două spații expoziționale ale țării noastre din cadrul Bienalei a fost suplimentat, astfel încât Ministerul Culturii va aloca 850.000 lei pentru proiectul din pavilionul românesc din Giardini della Biennale, iar Institutul Cultural Român va aloca aproximativ 250.000 lei pentru cel din Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția.
Pentru 2022, bugetul alocat de cele două entități a fost de 1 milion de lei, la care au fost adăugați 300.000 de euro, fonduri colectate de la sponsori de echipa proiectului „Tu ești un alt Eu: O catedrală a corpului” al Adinei Pintilie, care a reprezentat atunci țara noastră.
Cea de-a 60-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia va avea loc în perioada 20 aprilie – 24 noiembrie și este curatoriată de Adriano Pedrosa. Tema este „Foreigners Everywhere”.
Despre Șerban Savu
Șerban Savu (n.1978 la Sighișoara) trăiește și lucrează la Cluj-Napoca. A absolvit, în 2001, Universitatea de Artă și Design din Cluj, iar între 2002 și 2004 a beneficiat de Bursa de cercetare postuniversitară „Nicolae Iorga” în Veneția.
A avut numeroase expoziții solo, iar printre cele mai recente se numără „Makeovers” (2021), la Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) din București, și „Regolith” (2021), la Nicodim Gallery din Los Angeles.
A participat la expoziții de grup, cel mai recent în 2023, la Kyiv Biennial de la Augarten Contemporary (Viena), Kunsthalle Bega (Timișoara), Taubman Museum of Art (SUA) și Diptych Art Space (București), între altele.
Lucrările lui se găsesc în colecții private și publice precum Muzeul de Artă Modernă, Varșovia; Colecția familiei Hort, New York; Colecția Zabludowicz, Londra; Sarvisalo, New York; Colecția Dean Valentine și Amy Adelson, Los Angeles; Colecția ambasadorului Nicholas Taubman, Virginia (SUA).
Credit foto: Vlad Eftenie