Lucrări în bronz semnate de Donatello – transportate în premieră, pentru expoziţia – eveniment din Florenţa
Este prima dată când aceste opere sunt scoase din bisericile pentru care au fost create, în urmă cu şase secole, arată The Guardian.
Acestea vor fi expuse în Florenţa şi printre ele se regăsesc două uşi de bronz, din Catedrala din Siena, respectiv din baptiseriul San Lorenzo din Florenţa. Înainte de a fi prezentate publicului, ele vor fi restaurate cu cele mai noi tehnici.
Donatello (1386-1466) este considerat primul geniu al Renaşterii
Din 19 martie până pe 31 iulie, 130 de picturi, sculpturi şi schiţe semnate de el vor fi prezentate la Florenţa, multe fiind împrumuturi din 50 dintre cele mai importante muzee şi instituţii culturale din lume.
Spaţiile de expoziţie vor fi în Fondazione „Palazzo Strozzi” şi la Bargello, Florenţa, unde este găzduită celebra sculptură a lui Donatello, „David”.
Admiratorii vor putea vedea astfel, începând cu a doua jumătate a lui martie, celebrul relief în bronz “Banchetul lui Irod” şi statuile „Virtutea Speranţă” şi „Virtutea Credinţă”, din baptiseriul Catedralei din Siena.
Credit foto: Opificio delle Pietre Durevia The Guardian