Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Un curator al muzeului Luvru a fost inculpat în cazul tranzacţiilor cu obiecte de patrimoniu
luvru abu dhabi

Un curator al muzeului Luvru a fost inculpat în cazul tranzacţiilor cu obiecte de patrimoniu

Curatorul şi arheologul francez Jean-François Charnier a fost inculpat în cazul tranzacţiilor cu obiecte de patrimoniu din Egipt, prin intermediul filialei muzeului Luvru din Abu Dhabi, arată Le Monde.

Acesta a fost reţinut pentru declaraţii privind ceea ce autorităţile franceze care instrumentează ancheta numesc „spălare de bani prin facilitarea unor acte false care să justifice originile obiectelor vânzării”.

Charnier este sub supraveghere judiciară. În acelaşi caz, a mai fost reţinută o persoană, ulterior eliberată.

Cazul este unul complicat şi a făcut valuri în momentul în care fostul director al Muzeului Luvru a fost reţinut pentru că ar fi ignorat acte false privind provenienţa unor opere antice egiptene, achiziţionate prin filiala muzeului din Abu Dhabi.

Credit foto: Luvru Abu Dhabi