Păpușile și decorurile care au animat patru dintre cele mai recente spectacole ale stagiunii 2021-2022 la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca pot fi vizionate la Muzeul de Artă, până pe 17 iulie. Pe lângă acestea, pentru prima dată, sunt expuse
„Timeless Souls: beyond the Voyage - Hồn Xưa Bến Lạ” este prima expoziție Sotheby’s în Vietnam, dar și unul dintre cele mai mari evenimente de gen dedicate artei din Indochina care au fost organizate vreodată în această țară. Expoziția fără vânzare va
Times Art Center Berlin, ramificație a unui muzeu chinez, va fi închis după patru ani de funcționare din cauza „turbulențelor socio-politice”, după cum a fost transmis într-un comunicat. Centrul, una dintre puținele reprezentanțe în Vest ale unui muzeu chinez, Guangdong Times
Artistul evreu de origine română Max Tzinman expune mai multe lucrări mixed media la galeria Institutului Cultural Român din Tel Aviv. Expoziția, intitulată „Timpuri interesante”, va fi vernisată pe 7 iulie, în prezența artistului și a editorului de carte Adrian Grauenfels. În viziunea
Expoziția „Crossroads – A Time-lapse of Bucharest”, cu lucrări de Mihai Florea, va fi prezentată de Anaid Art Gallery la Palatul Suțu, începând cu 8 iulie. Expoziția, al cărei curator este Diana Dochia, va putea fi vizitată în perioada 8 iulie
Evenimentele din cadrul seriei Zilele Europene ale Patrimoniului, iniţiativă comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene, vor avea loc anul acesta în România pe 10 septembrie. Țara noastră marchează acum pentru a 28-a oară Zilele Europene ale Patrimoniului, după doi
Secole de-a rândul, viața în Egiptul antic a fost un mister, iar British Museum va marca 200 de ani de la descifrarea hieroglifelor printr-o expoziție amplă ce va fi deschisă în octombrie. Viitoarea expoziție, „Hieroglyphs: Unlocking Ancient Egypt”, care va prezenta
„Cina cea de taină/ The Last Supper” de la Royal Academy din Londra este cea mai recentă țintă a activiștilor pentru mediu Just Stop Oil. Cinci persoane ce fac parte din această organizație și-au lipit palmele de rama lucrării renascentiste care
„Arborele istoric al României” (1864), realizat de I. C. Gârleanu, piesă rară din patrimoniul administrat de Muzeul Vrancei, va fi prezentat public în premieră la Muzeul Unirii. Lucrarea prezintă evenimentele istorice până la data la care a fost imprimată. Ea este inclusă
O pictură de Francis Bacon, care este evaluată la 20 de milioane de lire sterline, a devenit un adevărat „măr al discordiei" în Marea Britanie, după ce un politician s-a plâns că opera este păstrată în depozit, în loc să