Este concluzia unui articol Washington Post, care aminteşte de demersul Google de a reface operele piierdute ale lui Gustav Klimt. Toamna trecută, Google Arts & Culture a lansat un nou hub interactiv, numit “Klimt vs. Klimt – The Man of
Rijksmuseum din Amsterdam a prezentat o fotografie de 717 pixeli a tabloului „Rondul de noapte”, pictat de maestrul olandez Rembrandt, cea mai mare și mai detaliată a unei opere de artă. Distanța dintre doi pixeli este de 5 micrometri (0,005 milimetri),
Lucrări de Ștefan Câlția, Corneliu Baba și Sorin Ilfoveanu se regăsesc în prima licitație de artă contemporană a anului organizată de casa Artmark. Acvaforte, picturi, desene în cărbune, colaje, sculpturi și obiecte personalizate se numără între cele 185 de loturi care
În timp ce pandemia a determinat muzeele din întreaga lume să se închidă temporar, constructorii au fost ocupați. Iată cele mai interesante muzee noi și extinse care se vor deschide în 2022. Nasjonalmuseet - Oslo, Norvegia Deschiderea pe 11 iunie, cost 670
Ministerul transmite că va intensifica inspecţiile în domeniul tranzacţiilor de artă, potrivit noii legislaţii. Vizaţi sunt cei care vând asemenea lucrări şi intermediarii, arată irishtimes.com. Noile măsuri sunt luate pentru a descuraja reţelele de crimă organizată şi cartelurile de droguri, care folosesc
Noii îmbogăţiţi şi cererea mare în contextul pandemiei au făcut ca vânzările din domeniul artei să crească anul trecut, arată The Guardian. Potrivit publicaţiei britanice, piaţa de artă a ajuns la niveluri - record în ceea ce priveşte vânzările de anul
Cei de la McDonald’s au magazine în toate colţurile lumii, din San Bernadino, California, unde a fost fondată compania, până în Astana, în Kazahstan. Se pare că nu vor avea un magazin în zona Băilor lui Caracalla, un sit arheologic
Artist adulat încă din timpul vieții, Ingres (1780-1867) este considerat astăzi drept unul dintre cei mai mari pictori ai epocii sale. Cum a fost geniul său recunoscut unanim? La această întrebare a vrut să răspundă Musée des Beaux-Arts din Orléans.
Studioul ca spațiu de lucru, fabrică, sanctuar și teatru, subiect și lucrare de artă va fi prezentat, printr-o analiză făcută pe ultimii 100 de ani, la Whitechapel Gallery din Londra începând cu luna februarie. De la haosul fotogenic al lui Francis
Este prima expoziţie dedicată operei lui Lucian Freud în Marea Britanie în ultimul deceniu şi reuneşte opere create în decursul a 70 de ani. De altfel, exponatele reliefează evoluţia stilului artistului care a trăit între 1922 şi 2011. În total, sunt














