Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Performance semnat de Răzvan Mazilu și Ștefan Lupu, în expoziția „Pulsatilla”
pulsatilla, daniela virlan, scemtovici benowitz

Performance semnat de Răzvan Mazilu și Ștefan Lupu, în expoziția „Pulsatilla”

Un performance de dans contemporan semnat de Răzvan Mazilu și Ștefan Lupu va avea loc în expoziția „Pulsatilla” de la Scemtovici & Benowitz Gallery și marchează un an de la inaugurarea galeriei bucureștene.

Pe 28 decembrie, la ora 18:00, Răzvan Mazilu și Ștefan Lupu vor extinde spațiul expoziției „Pulsatilla” într-un dialog performativ pe muzică de Hiroshi Yoshimura și Harold Budd. Vor integra în coregrafia lor picturile Danielei Vîrlan, pornind de la o idee a managerului cultural Raluca Băloiu.

Expoziția „Pulsatilla” curatoriată de Raluca Ilaria Demetrescu este deschisă până în 11 ianuarie 2024.

„Dintotdeauna m-am inspirat, în arta mea, din artele vizuale. Când eram copil, pictam, părinții m-au dus la cursuri de pictură la Muzeul Colecțiilor de Artă și la expoziții. Prima mea coregrafie, în adolescență, a fost inspirată de o lucrare a lui Rodin. Azi, îmi desenez singur costumele de scenă și mă implic în conceptul spațiului scenografic. Cred în dialogul artelor. Cred că suntem destul de insulari, de singuratici ca artiști și cred că ar trebui să ne vizităm mai des unii pe alții. Picturile Danielei Vîrlan m-au inspirat prin forța fragilității, prin puterea dată de grația inefabilă, prin emoție, pur și simplu. Emoții despre fragilitate și putere, așa cum e și dansul”, spune Răzvan Mazilu.

pulsatilla, daniela virlan, foto scemtovici benowitz

Despre performeri

Răzvan Mazilu este dansator, coregraf, actor și regizor, absolvent al Academiei de Teatru și Film, secția Coregrafie. Pe parcursul carierei, a primit numeroase distincții printre care premiul UNITER pentru dezvoltarea spectacolului de musical în România (2022), premiul pentru contribuția adusă construcției dansului contemporan acordat de Centrul Național al Dansului București (2019) și Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler acordat de președintele României (2004). Din 2001, activează în cadrul Teatrului Odeon din București în calitate de coregraf și consultant artistic.

Ștefan Lupu, actor de teatru și film, dansator, coregraf și regizor este, în prezent, doctorand la Facultatea de Teatru a Universității Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, secția Studii teatrale aplicate. Printre premiile obținute pentru activitatea lui artistică se numără premiul special pentru teatru-dans la gala UNITER (2014), premiul special al juriului pentru spectacolul „Commediamore” (2010), premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru dans – „Hail Love” – la București Fringe Festival.

Credit foto: Scemtovici & Benowitz Gallery