Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Prim-ministrul britanic exclude modificarea legii pentru returnarea sculpturilor de la Partenon
british museum partenon

Prim-ministrul britanic exclude modificarea legii pentru returnarea sculpturilor de la Partenon

Prim-ministrul britanic Rishi Sunak a exclus posibilitatea de a schimba o lege care poate împiedica British Musem să înapoieze Greciei sculpturile din marmură de la Partenon, după ce au apărut în presă informații potrivit cărora persoane din conducerea muzeului au avut discuții în secret cu prim-ministrul elen despre viitorul artefactelor.

Purtătorul de cuvânt al prim-ministrului a spus că nu există planuri de a modifica legea conform căreia un muzeu poate dispune de obiectele din colecția sa doar în circumstanțe foarte limitate, notează The Guardian. Totuși, ar putea decide să împrumute o parte din colecție Greciei.

În urmă cu câteva zile, un ziar elen citat de BBC relata că un acord privind returnarea de către British Museum a sculpturilor din Partenon se află într-un „stadiu avansat”. Ta Nea scria că președintele British Museum, George Osborne, poartă încă din 2021 discuții în secret cu prim-ministrul elen, Kyriakos Mitsotakis.

Purtătorul de cuvânt al lui Sunak a declarat pe 5 decembrie: „Nu avem în plan schimbarea legii care împiedică înlăturarea obiectelor din colecția British Museum în afară de anumite circumstanțe. Poziția noastră în această privință nu s-a schimbat. Decizii cu privire la întreținerea și gestionarea colecțiilor sunt de competența muzeului și a admministratorilor lui. Sculpturile din Partenon sunt deținute legal de administratori și independente operațional de guvern”.

Anterior, un purtător de cuvânt al British Museum a făcut un apel public pentru un nou „parteneriat Partenon” cu Grecia privind sculpturile luate din tempul de pe Acropole în secolul 19.

Sculpturile din Partenon, sustrase din templu de lordul Elgin

Grecia cere de decenii returnarea sculpturilor. British Museum, subordonat statului, a exclus acest lucru, însă în ultimii ani discursul instituției s-a temperat, având în vedere că numeroase alte muzee importante din lume au început să înapoieze artefacte care fuseseră sustrase din țări și teritorii ocupate.

Potrivit unui sondaj, 54% dintre britanici consideră că sculpturile ar trebui returnate Greciei.

Sculpturile au fost scoase din templul Partenonului din Atena la începutul secolului al XIX-lea de lordul Elgin, soldat și diplomat britanic. Ele au fost apoi cumpărate de guvernul britanic în 1816 și plasate în British Museum. Figurile din marmură fac parte dintr-o friză care decora templul vechi de 2.500 de ani, realizată de sculptorul Phidias. La Muzeul Acropole, în urmă cu mai bine de zece ani, a fost construită Galeria Partenonului pentru a găzdui sculpturile. Astăzi, expoziția combină sculpturile originale din marmură cu copii din ipsos ale celor deținute la British Museum și în alte muzee străine.