Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Prima licitaţie a muzeului Ermitaj din Sankt Petersburg pentru opere în format NFT se încheie pe 7 septembrie

Prima licitaţie a muzeului Ermitaj din Sankt Petersburg pentru opere în format NFT se încheie pe 7 septembrie

Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg prezintă în licitaţie opere de van Gogh, da Vinci şi Kandinsky, în format NFT (Non-Fungible Token) până la data de 7 septembrie.

Potrivit instituţiei de cultură ruse, vânzarea variantei digitale a capodoperelor are loc pe piaţa Binance NFT. Este vorba de “Madonna Litta”, de Leonardo da Vinci, “Judith”, de Giorgione, “Liliac”, de Vincent van Gogh, “Compoziţie VI”, de Wassily Kandinsky şi “Colţ de grădină la Montgeron”, de Claude Monet.

Lucrările au fost realizate în două copii – una rămâne muzeului, iar alta este scoasă la licitaţie. Toate copiile au fost semnate de directorul muzeului,  Mikhail Piotrovsky, arată reprezentanţii Ermitaj.

Preţul de pornire pentru acestea a fost de 10.000 de dolari, iar suma obţinută în urma licitaţiei, ce are loc pe platforma Binance.com, revine muzeului şi câştigătorii primesc o înregistrare video cu Mikhail Piotrovsky care semnează criptocopia.

Muzeul Ermitaj deţine peste trei milioane de opere de artă şi artefacte din întreaga lume – pictură, grafică, obiecte arheologice, scuptură şi numismatică.