Peste 200 de reviste de Sănătate din lumea întreagă au publicat simultan un editorial care îi îndeamnă pe liderii mondiali să ia măsuri urgente pentru a limita creşterea temperaturii atmosferice, să limiteze distrugerea naturii şi să protejeze sănătatea cetăţenilor, relatează
În 2021, colecţionarii de artă nu se mai limitează doar la operele clasice, care pot fi expuse în spaţiile în care aceştia locuiesc sau lucrează, ci pot alege o cripto-copie, în format NFT (Non-Fungible Token). Jurnaliştii de la Le Monde fac
Artistul american Jeff Koons se alătură unei liste de nume mari, precum Alexander Calder, Andy Warhol, Roy Lichtenstein, Robert Rauschenberg şi John Baldessari care au folosit o maşină BMW ca “pânză” pentru operele lor, automobilul devinind, astfel, de colecţie. Proiectul derulat
Muzeele au fost instituţiile de cultură care au rămas deschise cel mai mult în timpul pandemiei COVID-19 iar în prezent, medicii de la Bruxelles consideră vizitele în aceste locuri ca fiind o “unealtă terapeutică” pentru pacienţii de la spitalul Brugmann
Mai multe spaţii din Capitală, printre care Strada Arthur Verona şi Dealul Spirii vor deveni un loc de joacă pentru bucureşteni, în cadrul Street Delivery, un eveniment dedicat artei urbane, care se află la cea de-a XVI-a ediţie. Tema Street Delivery
Artiştii şi trupele din industria muzicală ar trebui să renunţe la avioanele private în schimbul trenurilor, iar publicul trebuie încurajat să folosească transportul în comun pentru a ajunge la spectacole, astfel încât amprenta asupra mediului să fie cât mai mică,
Capodopere semnate de Pablo Picasso din colecţia MGM Resorts vor fi licitate de Sotheby’s pe 23 octombrie, în Las Vegas, la 140 de ani de la naşterea pictorului, în cadrul unui eveniment în premieră, la Hotel Bellagio. Evenimentul de la final
Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg prezintă în licitaţie opere de van Gogh, da Vinci şi Kandinsky, în format NFT (Non-Fungible Token) până la data de 7 septembrie. Potrivit instituţiei de cultură ruse, vânzarea variantei digitale a capodoperelor are loc pe piaţa
Arcul de Triumf din Paris va fi “împachetat” în material albastru-argintiu, realizat din substanţe reciclabile, iar procesul poate fi urmărit live pe site-ul Centrului Pompidou. Întregul proiect este un omagiu adus artiştilor Christo şi Jeanne-Claude, care au avut această idee încă
Opere create din deşeuri, aplicaţii complexe care arată cum va creşte nivelul mării în regiunea utilizatorului sau semne rutiere cu mesaje ecologiste sunt doar câteva dintre metodele prin care artişti contemporani importanţi trag un semnal de alarmă privind schimbările climatice. În