La Nisa, 11 expoziții pe tema florilor sunt programate vara aceasta în cadrul celei de-a 5-a bienale de arte. Cea mai așteptată îi reunește până la 18 septembrie, la Muzeul Matisse, pe pictorii Henri Matisse și David Hockney. În total, sunt
Un muzeu dedicat artistului Jean-Paul Riopelle va fi construit și amenajat pe o insulă canadiană izolată și inițiatorii proiectului plănuiesc să îl inaugureze peste doi ani. Pictorul abstract Jean-Paul Riopelle (1923 – 2002), fără îndoială cel mai important și cel mai
Ultimul final de săptămână din iulie poate fi folosit fie ca recapitulare a unei întregi luni bogate în vernisaje, fie ca oportunitate pentru a vizita expoziții aflate pe final, înainte ca deja din prima săptămână de august galeriile și muzeele
Damien Hirst, artistul renumit pentru conservarea animalelor moarte în anii 1990, urmează să ardă mii de picturi, luna viitoare, într-un proiect care se concentrează pe artă ca monedă de schimb. Hirst, care a fost cel mai bogat artist din Marea Britanie
Candidaturile pentru bursele „Constantin Brâncuși” 2023, prin care doi artiști români vor primi câte un stagiu de trei luni la Cité internationale des arts din Paris, pot fi depuse până pe 25 august, potrivit unui anunț făcut de Institutul Cultural
„Frida, The Musical”, un spectacol ce urmărește călătoria pictoriței din Ciudad de Mexico la Paris și New York, este în lucru, cu Jaime Lozano în postura de compozitor și cu versuri semnate de Neena Beber, dramaturg recompensat cu Premiul Obie. Musicalul
Un complex cultural numit K11 Ecoast este dezvoltat în sudul Chinei, inițiativă de 1,4 miliarde de dolari a magnatului imobiliar Adrian Cheng, colecționar de artă din Hong Kong, și e programat să fie inaugurat în a doua parte a anului
Înscrierile pentru expoziția - concurs Beta 2022 din cadrul Bienalei Timișorene de Arhitectură sunt deschise până pe 28 iulie, iar organizatorii fac publice acum detalii despre juriile ce vor acorda premii în valoare de 14.000 de euro celor mai reușite
O nouă expoziție de artă vizuală din cadrul programului „Tinere Talente – Susținerea artiștilor și profesioniștilor din sectoarele creative și culturale” este deschisă la galeria Elite Art din București până pe 25 iulie. Expoziția reunește manifestări artistice variate și abordări ale
Stagiul de mentorat al programului Accelerator, la care participă zece artiști emergenți selectați de un juriu internațional, a fost încheiat. Accelerator este primul și cel mai complex program de mentorat extins derulat actualmente în România, care își propune să propulseze cariera

