O operă murală care ar fi realizată de Banksy în Cisiordania, a fost descoperită la o galerie din centrul Tel Aviv-ului, informează Associated Press. Practic, opera se află la o oră distanţă de locul în care a fost creată – zidul
Muralul lui Banksy înlăturat din zidul unei clădiri din Suffolk și vândut la începutul anului în Statele Unite a fost replicat de un grafician britanic în afara casei sale. Joe Thompson a replicat imaginea sub numele „Banksy vending machine" pentru, spune
Artistul stradal Banksy, a cărui identitate nu este cunoscută, va fi desemnat profesor onorific al Universității pentru Arte Creative, care are campusuri în Kent și Surrey. University for the Creative Arts (UCA) îi oferă acest titlu în semn de recunoaștere pentru
Opt persoane au fost condamnate în Franţa pentru furtul unei uşi metalice pe care Banksy realizase o lucrare, în memoria celor ucişi în atacul armat de la Bataclan din 2015. O instanţă franceză a condamnat astfel opt bărbaţi care au furat
O serigrafie semnată de Andy Warhol, care o ilustrează pe regina Marii Britanii, Elizabeth II, este vedeta licitaţiei Bonhams care va avea loc pe 29 iunie, la Londra. Elizabeth II nu este doar monarhul cu cea mai lungă domnie, ci şi
Lucrarea „Thrower (Grey)", de Banksy, a fost vedeta licitaţiei dedicate de Sotheby’s, pe 26 aprilie, misterosului artist. Opera a fost adjudecată contra sumei de 277.200 de lire sterline. Aceasta ilustrează un bărbat cu gura şi nasul acoperite de o bandană,
Mai mult de 45 de loturi sunt incluse în licitația bianuală Banksy dedicată de Sotheby’s „celui mai senzațional artist în viață”. Această licitație explorează creația revoluționară a activistului cu o selecție de printuri de la inceputurile sale în serigrafie și până
„Diamond In The Rough”, graffiti executat de Banksy în 2010 pe ușa unui camion, este vedeta licitației de artă a secolului 21 organizată de Christie’s New York. Lucrarea, cu dimensiuni de 192 x 93 x 10 cm, va fi licitată în
Opt persoane au fost trimise în judecată pentru furtul unei uşi pe care era realizată o operă de Banksy în memoria victimelor de la Bataclan, informează Le Figaro, citat de Art News. Trei persoane sunt judecate pentru furt în formă
Licitaţia „Laugh now but one day we’ll be in charge" organizată de casa Christie’s, unde mai multe lucrări de Banksy au avut cele mai mari adjudecări, a înregistrat vânzări totale de peste 2,5 milioane de lire sterline. Cel mai de succes