Atena, una dintre capitalele care au pus bazele civilizației și culturii europene, este o destinație perfectă pentru un city break. Istoria se arată la tot pasul, iar muzeele și galeriile găzduiesc artefacte importante, colecții de pictură și gravură ale celor mai
Roma este gazda unui patrimoniu cultural de importanță mondială, de la Colosseum și parcul său arheologic, la Vatican și muzeele lui, de la Castelul Sant’Angelo la Galleria Borghese. Câteva zile petrecute aici pot fi prilej pentru a vizita unele dintre acestea
Cu o arhitectură diversă, cu festivaluri și zeci de muzee și galerii, cu scriitori și artiști celebri, precum Henrik Ibsen și Edvard Munch, capitala Norvegiei este o destinație potrivită în orice perioadă a anului. În cazul unui city break la Oslo,
Londra oferă oricând o uriașă paletă de variante pentru petrecut timpul, iar arta ocupă un loc major în viața orașului. Capitala britanică găzduiește sute de muzee și galerii, în care zilnic există ceva interesant de văzut. Curatorial a făcut o selecție
Paris, oraș al luminilor, al arhitecturii și al unora dintre cele mai impresionante colecții de artă, este oricând o alegere bună pentru a petrece câteva zile. Musée du Louvre cu lucrări de Leonardo Da Vinci, Théodore Gericault și Auguste Dominique Ingres,
Berlin este unul dintre sinonimele artei. Capitala Germaniei oferă oricând și la tot pasul experiențe culturale deosebite. Fie că este vorba despre film, muzică ori artă plastică. Curatorial.ro a întocmit o selecție de expoziții care ar putea fi vizitate în câteva
Începutul de săptămână este potrivit pentru a face planuri de evadare. Curatorial prezintă, săptămânal, variante „artistice” pentru scurte călătorii în afara orașului, a țării. Un weekend la Madrid poate include, pe lângă lungi plimbări la Templul Debod, de unde panorama este