Parisul lui Marcel Proust, „lumea plutitoare” pe care scriitorul a extins-o într-un roman cu georgrafie foarte personală, este subiectul unei expoziții la muzeul parizian Carnavalet care s-a deschis joi, anunță AFP. Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea
Într-o declaraţie oficială, UNESCO a descris caligrafia arabă drept “practica artistică a scrisului de mână arab, într-o manieră fluidă, pentru a transmite armonie, graţie şi frumuseţe”, relatează Vogue Arabia. Forma scrisă a limbii arabe a jucat un rol major în transmiterea
Casa de licitații Sotheby’s a anunțat, miercuri, că a atins în 2021 cea mai mare cifră de vânzări din istoria sa, 7,3 miliarde de dolari, în special grație unui nou public și cumpărătorilor asiatici, scrie AFP. Această cifră de 7,3 miliarde
Un glob pământesc din secolul 16, înainte ca Australia să fi fost „descoperită”, este posibil să fie cel mai vechi astfel de obiect scos vreodată la licitație. Artefactul „inestimabil”, realizat din lemn sculptat acoperit cu hârtie gravată, a fost adus pentru
Muzeul de Arte din Berna, Kunstmuseum Bern, care a moștenit în 2014 colecția impresionantă controversată a lui Cornelius Gurlitt, a anunțat săptămâna trecută că va renunța la 40 de opere furate de naziști sau a căror origine este considerată suspectă,
Săptămâna aceasta, Metropolitan Museum of Art a început un proiect de revigorare a galeriilor de artă africană, americană veche și oceanică în valoare de 70 de milioane de dolari, găzduite în aripa „Michael C. Rockefeller” a muzeului, potrivit artnews.com. Met a
Cea mai mare temperatură înregistrată vreodată în zona arctică - 38 grade Celsius (100F) - a fost oficial confirmată, semnal de alarmă referitor la schimbarea climatică pe Pământ, potrivit BBC. Organizația Mondială de Meteorologie (WMO) a verificat marți recordul, raportat în
Distincţia “ce qui va arriver”, sau Premiul “Next”, va fi acordată la fiecare doi ani iar artiştii au fost nominalizaţi anonim de către un consiliu format din 25 de lideri din domeniul culturii din lumea întreagă. Premianţii activează în diverse domenii,
Odată cu acest sfârșit de an apar primele evaluări și o mai bună vizibilitate asupra performanțelor artiștilor la licitație. La începutul lunii decembrie, Artprice arată că 2021 promite să fie unul dintre cele mai bune pentru artiștii de naționalitate franceză,
Icoana pe glajă „Maica Domnului Îndurerată”, semnată de părintele Arsenie Boca, a fost adjudecată, în cadrul Licitației de Artă Sacră de la Artmark, pentru 17.000 de euro, fiind cea mai disputată piesă a evenimentului. 30 de colecționari interesați de lot Peste 30