O experiență captivantă despre moștenirea Fridei Kahlo și a lui Diego Rivera va fi deschisă la Londra și Washington, în primăvara lui 2022, anunță artnet.com. Intitulată „Mexican Geniuses: A Frida & Diego Immersive Experience”, expoziția își propune să prezinte „experiența imersivă
Situl de 730 de kilometri pătrați (echivalentul a șapte orașe de mărimea Parisului) trebuie să fie construit în trei etape, din care „prima acoperă 250 de kilometri pătrați care vor putea primi 2 milioane de egipteni”. Palat al congreselor rococo, imense
Un acord final privind măsurile pentru diminuarea schimbărilor climatice a fost semnat la Glasgow, după ce negocierile au intrat în “prelungiri”, iar o parte din concluzii au adus frustrare în rândul liderilor mondiali. Pactul Climatic de la Glasgow este primul care
Piesajul „Cabanes de bois parmi les oliviers et cypress” de Vincent van Gogh a atins cel mai mare preț, joi seară, la Christie’s din New York, în sesiunea dedicată artei secolului XXI. Casa a organizat două vânzări, una de artă
Casa Christie’s a înregistrat vânzări totale de 332,031,500 de dolari, la licitaţia “The Story of Impressionism” care a avut loc la New York, pe 11 noiembrie. Lotul care a fost adjudecat pentru cea mai mare sumă, 71,350,000 de dolari, a fost
Matisse și Picasso, Haring și Basquiat, Warhol, Richter și Banksy… planșele cel mai bine cotate din 2021 ilustrează autoritatea operelor moderne și contemporane pe panouri istorice, scrie Artprice. O tendință cu atât mai marcantă, cu cât Banksy îi devansează pe
Prima versiune a acordului Conferinței Națiunilor Unite privind schimbările climatice, COP26, care are loc la Glasgow, a fost publicată și stabilește cum trebuie să acționeze țările pentru a reduce emisiile. Documentul exprimă îngrijorările că omenirea a cauzat deja o creștere a
Zece recorduri de artist au fost stabilite la licitația Christie’s New York din 9 noiembrie, unde o lucrare monumentală a lui Jean-Michel Basquiat a fost cel mai scump lot adjudecat. Prima parte a licitației „20th/ 21st Century Art”, care are loc
Portretul Lisei Gherardini, numită și Gioconda sau Mona Lisa, după Leonardo da Vinci, a fost vândut, marți seară, cu 273.000 de euro la casa Artcurial din Paris. Copie considerată „excepțională” de experți, tabloul pictat la un secol după capodopera lui Leonardo
Opere semnate de cei mai bine vânduți artiști români contemporani la nivel internațional, incluși în Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești, vor fi scoase la licitație marți, 16 noiembrie, anunță Artmark. Reprezentativi pentru arta contemporană românească și preferați ai colecționarilor,