Expoziția „Călătorie în lumea stampelor din perioada Meiji” va fi vernisată la Palatul Brukenthal pe 21 februarie, cu prilejul zilei împăratului Japoniei. Curator este dr. Alexandru Constantin Chituță. Expoziția este organizată de Muzeul Național Brukenthal, în colaborare cu Festivalul Național de Teatru
281 Park Avenue South, clădire emblematică din New York unde își are sediul muzeul suedez Fotografiska, se află în centrul serialului „Inventing Anna”, care spune povestea unei impostoare ce a păcălit, la jumătatea anilor 2010, lumea financiară și mecena din
Noaptea Muzeelor va avea loc anul acesta pe 14 mai, iar organizatorii români și-au exprimat speranța că va fi o ediție „normală” și au anunțat că au stabilit logo-ul evenimentului. Într-un mesaj publicat pe Facebook, organizatorii – Rețeaua Națională a Muzeelor
O sută de fotografii care documentează lumea privată a lui Pablo Picasso până la și după moartea lui, în 1973, la vârsta de 91 de ani, au fost donate Musée de l’Élysée din Elveția. Fotografiile sunt o parte dintre cele 25.000
O expoziție la Luvru Abu Dhabi explorează, începând de miercuri, rolul jucat de Curtea de la Versailles în legăturile Franței cu restul lumii, punând accent pe „schimburile culturale între Orient și Occident”. Mai mult de 100 de capodopere sunt prezentate în
Un rar profil dagherotip al lui Charles Dickens realizat la jumătatea anilor 1850, în care scriitorul apare purtând mustață, este expus în premieră la Londra. Este considerat că Charles Dickens, recunoscut pentru barba sa luxuriantă, a ales prima dată să poarte
Piese originale ce ilustrează viața domnitorului Alexandru Ioan Cuza vor face parte dintr-o expoziție ce marchează 163 de ani de la unirea Moldovei cu Ţara Românească, care a avut loc sub conducerea sa, și aceasta va putea fi vizitată la
Macheta unui grajd realizată de artistul Banksy ar putea fi vândută pentru o sumă cu șapte cifre, potrivit casei de licitații Anderson & Garland. Creația lui Banksy a apărut peste noapte, vara trecută, la Merrivale Model Village din Great Yarmouth, Norfolk,
Închisoarea civilă Kasbah, Tanger, închisă de la începutul anilor ’70, găzduiește de acum un muzeu de artă modernă. Prima expoziție este dedicată artei din nordul țării, bastion al reînnoirii artelor plastice și vizuale. Un loc al „disperării” devenit loc al „speranței”,
Expoziția „Ferdinand și Maria. Un destin comun: România Mare”, care marchează aniversarea căsătoriei regelui și reginei, va putea fi admirată începând cu 10 ianuarie, timp de o lună, în exteriorul Muzeului Municipiului București. Expoziția de la Palatul Suțu este organizată de Muzeul