Reprezentanții Muzeului Hărților și Cărții Vechi din București au anunțat că a fost semnat un contract de finanțare din fondul Timbrul Monumentelor Istorice și că imobilul în care activează va beneficia de lucrări de consolidarea și restaurare pentru extindere și
Fotosculpturi bazate pe o cercetare artistică a deportărilor în Bărăgan de la începutul anilor 1950 sunt prezentate la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi din București sub titlul „Miopie istorică”. Expoziția de artă contemporană a lui Sever Petroovici-Popescu, membru al
Planuri de moșii donate recent Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi din București vor fi expuse începând cu 1 decembrie. Muzeul Hărților va avea program special de Ziua Națională. Accesul va fi gratuit pe durata întregii zile și vor putea
Expoziția de fotografie „Zoom pe Hartă: Australia Nebănuită”, cu lucrări realizate de Radu Păltineanu și Irina Repede, va fi găzduită de Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi în perioada 6 iulie - 10 septembrie. Curatoriată de Ioana Marinescu, expoziția prezintă
Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (MNHCV) din Bucureşti, una dintre puținele instituţii culturale cu acest specific din lume, marchează luna aceasta 20 de ani de existență cu diverse evenimente. Deschis pentru public în aprilie 2003, găzduit de o frumoasă
Picturi ale lui Genu Berlo ce interpretează hărți din patrimoniul Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi sunt reunite într-o expoziție temporară vernisată pe 24 martie. „Culoarea timpului pe hartă” este curatoriată de Călin Nicolae Vasilescu. Berlo va expune o serie de
Expoziția „Donații recente. Itinerar francez” poate fi vizitată la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi până în luna februarie. Sunt aduse în atenția publicului o serie de obiecte de patrimoniu care s-au alăturat colecției muzeului în ultimii ani și care
Art Safari face schimb de exponate cu Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (MNHCV) și, în perioada 10 - 20 noiembrie 2022, vor fi deschise simultan publicului două expoziții. La Art Safari, în Palatul Dacia-România din strada Lipscani nr. 18-20,
Proiectul „Muzeu de buzunar”, kit de explorare creativă și autonomă dedicat copiilor cu vârste de peste 10 ani, va fi lansat în două muzee din România - Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi din București și Muzeul Județean de
„Effi / Pym”, expoziție-eveniment Beatrice von Babel, va fi deschisă la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (MNHCV) în perioada 17 septembrie – 23 octombrie 2022. Avanpremiera este stabilită pentru 16 septembrie, orele 17:00 - 21:00, cu acces gratuit, iar