Lucrări de natură statică din colecția de pictură a Muzeului de Artă Vizuală Galați vor fi expuse timp de o lună, începând cu 13 iulie. Curatorul expoziției este Cristiana Culiță, muzeograf. Natura statică sau natura moartă reprezintă o compoziție artistică ce conturează
Evenimentele din cadrul seriei Zilele Europene ale Patrimoniului, iniţiativă comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene, vor avea loc anul acesta în România pe 10 septembrie. Țara noastră marchează acum pentru a 28-a oară Zilele Europene ale Patrimoniului, după doi
Expoziția „Manifestări ale Artei Totale în România: Art Nouveau, Szecesszió, Sezession, Jugendstil” va fi organizată de Institutul Național al Patrimoniului (INP), între 1 iulie și până la 28 august, într-una dintre cele mai reprezentative clădiri ale stilului - Palatul Culturii
Ceasul astronomic de secol 15, una dintre emblemele orașului Praga, se află acum în centrul unei controverse, după ce un artist care s-a ocupat de restaurarea lui este acuzat că a creat o pictură în care personajele seamănă cu prieteni
Obiecte de artă decorativă, portrete în pictură și fotografie, lucrări de sculptură, documente și stampe sunt reunite într-o expoziție dedicată familiei boierești Golescu ce va fi deschisă la Palatul Suțu din București în perioada 10 iunie – 24 iulie. Expoziția tematică
Biserica îngropată de la Istria, restaurată prin Programul Național de Restaurare, a reintrat în circuitele turistice culturale, anunță Institutul Național al Patrimoniului. Cu o vechime de 165 de ani, construită după numeroase intervenții făcute de creștinii bulgari la adresa autorităților turce
Titlul picturii „Russian Dancers/ Danseuses russes” a lui Edgar Degas a fost modificat de National Gallery în „Ukrainian Dancers”, decizie care a atras apeluri către alte instituții de cultură la schimbări similare ale interpretărilor „leneșe” sau greșite ale artei și
Băile Neptun de la Herculane au fost incluse într-o listă cu şapte situri de patrimoniu care sunt în pericol. Lista respectivă a fost alcătuită de Europa Nostra şi European Investment Bank Institute. Aici, Băilor Neptun li se alătură Podul Zogu, din
Peste 20 de instituţii franceze, printre care Muzeul Luvru, Biblioteca Naţională şi Musée du Quai Branly - Jacques Chirac, au donat către Ucraina 15 tone de materiale necesare pentru protejarea operelor de artă în situaţii de criză, arată The Art
Mai mulți artiști plastici și balerini au ajuns în ultimele zile în București, unde vor continua să creeze și să fie incluși în programe de studiu. Instituțiile de cultură, galeriștii și artiștii din România și din străinătate au venit în ultima