O schiță în ulei de Peter paul Rubens furată în urmă cu opt decenii, în ultimele săptămâni ale celui de-al Doilea Război Mondial revine în colecția castelului german Friedenstein. Este vorba despre „St. Gregory of Nazianzus”, datată 1620. Lucrarea a fost printre
Spania a întocmit o listă extinsă cu opere de artă confiscate în timpul războiului civil și ulterior, astfel a rezultat că mai mult de 5.000 de obiecte au fost duse la muzeele de stat și au rămas acolo aproape un
„The Painter on the Road to Tarascon”, capodoperă a lui Vincent van Gogh din 1888, este pierdută din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, anchetatorii avansând mai multe teorii cu privire la ceea ce s-ar fi putut întâmpla cu această
Artista Ruth Patir, care reprezintă Israelul la Bienala de Artă de la Veneția de anul acesta, a spus că va deschide expoziția atunci când se va ajunge la un acord de încetare a focului între țara sa și gruparea Hamas. Patir,
Opere de artă realizate de cel mai cunoscut sculptor ucrainean din resturi de război, precum cartușe de Kalașnikov, fragmente de rachetă, gloanțe și obuze sfărâmate, sunt expuse la Paris. Mihail Reva, motivat de o tragedie personală pe fondul războiului declanșat de
O lucrare stradală a lui Banksy a fost înlăturată la puțin timp după ce a fost montată pe o stradă din Peckham, în sud-estul Londrei, iar poliția metropolitană a lansat o anchetă. Lucrarea artistului - un semn roșu de stop cu
Bienala de la Kiev revine, în ciuda atacului continuu al Rusiei asupra Ucrainei, în această toamnă pentru cea de-a 5-a ediție, cu o serie de expoziții găzduite în șase spații la nivel internațional. Programul va începe la Kiev și va continua
Muzeul Copilăriei în Vreme de Război / War Childhood Museum, singurul din lume dedicat memoriei copilăriei afectate de experiența conflictelor armate, se va afla timp de o lună în Noua Galerie de la Muzeul Național al Țăranului Român din București,
Trei expoziții cu lucrări create de tineri ucraineni și români vor fi vernisate în luna martie în București, ca parte a proiectului „Open Museums Open Hearts” derulat de Asociația culturală „Câte-n lună și-n mansardă”. Patruzeci de adolescenți ucraineni și români, ghidați
UNESCO caută noi strategii pentru a împiedica arta jefuită din Ucraina să treacă granițele națiunii asediate, în timp ce instituțiile culturale din țară inventariază pierderile uluitoare din războiul cu Rusia. Organismul cultural al Națiunilor Unite a încheiat un parteneriat cu Ministerul

