Expoziția „Creative destruction. An escape room” a lui Traian Cherecheș, care se vede la Cazarma U de la Timișoara, animă materialele organice și anorganice. Expoziția este curatoriată de Ami Barak și Bogdan Ghiu. Metoda în care lucrează Traian Cherecheș „este interdisciplinară”, mărturisește
Galeria Pod, un nou spațiu expozițional în Timișoara, va fi inaugurată pe 25 octombrie, la Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu o expoziție Linda Saskia Menczel. Mansarda a fost obținută în urma schimbării acoperișului, podul clădirii fiind renovat
Expoziția „Ingo Glass. Forme şi culori primare în spaţiu”, găzduită de Cazarma U prin Fundația Triade, prezintă o sinteză a artei sculptorului Ingo Glass, originar din Timișoara. Ingo Glass s-a remarcat în arta europeană prin formele sale de artă concret geometrice,
Artistul clujean Liviu Mocan prezintă timp de o lună, în Piața Victoriei din Timișoara, o expoziție cu cinci lucrări de sculptură monumentală. Vernisajul „Ploaie la Timișoara, plumb și lumină” va avea loc pe 2 august, de la ora 18.00. Curatoarea expoziției
Expoziția-eveniment „Adrian Ghenie: The Impossible body/ Corpul imposibil”, care a fost deschisă în luna aprilie la Pavilionul ISHO din Timișoara, va fi prelungită, la cererea publicului, până pe 9 iulie. „Datorită numărului mare de vizitatori am decis să extindem expoziția și
Gala Premiilor UNITER, ediţia 31, a avut loc la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara. Ceremonia de acordare a premiilor pentru cele mai valoroase creații teatrale ale anului 2022 a fost prezentată de actorii Lucian Ionescu, Monica Odagiu, Ana Bianca
Desene și trei picturi de dimensiuni medii și mari realizate recent de Adrian Ghenie vor fi expuse în premieră la Timișoara sub titlul „Corpul imposibil”, începând cu 20 aprilie. Găzduită de Pavilionul ISHO din Timișoara, „Corpul imposibil” reprezintă prima expoziție a
„Corpul imposibil”, deschisă la Pavilionul ISHO din Timișoara pe 20 aprilie, reprezintă prima expoziție a lui Adrian Ghenie în România în decurs de 14 ani. Desene și câteva picturi create special pentru acestă expoziție vor fi expuse în premieră absolută la
Programul Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023 a fost lansat oficial pe 17 februarie, într-o conferință la care au participat Dominic Fritz, primarul orașului, Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, Alin Nica, președintele CJ Timiș, Adina Vălean, comisar european pentru Transporturi, și
Piața Victoriei din Timișoara are un nou punct de atracție, unul care a stârnit în ultimele luni o dezbatere. Locul considerat sacru al Orașului Martir găzduiește o instalație de arhitectură și peisagistică de unde reperele urbane pot fi văzute dintr-o