Un portret realizat cu tandrețe de Pablo Picasso fiicei sale Maya va fi licitat în premieră după aproximativ 25 de ani, la Sotheby’s Londra. Pictura, fostă proprietate a lui Gianni Versace, este scoasă la vânzare pe 1 martie cu o
Prima retrospectivă mondială dedicată lui Cecco del Caravaggio (Francesco Boneri, 1580 - 1630), cel mai misterios şi ingenios dintre elevii direcţi ai lui Caravaggio, va avea loc în perioada 26 ianuarie - 4 iunie 2023, în spațiile renovate ale Accademiei
National Portrait Gallery din Londra a anunțat programul de redeschidere, iar printre cele mai importante prezențe se numără Yevonde, una dintre pionierele în fotografie, David Hockney, picturi ale unor artiști de culoare și portrete inedite ale trupei The Beatles realizate
Poliția investighează posibilul furt a două tablouri din secolul al XVII-lea de la Kunsthaus Zurich, cel mai mare muzeu de artă din Elveția. Tablourile care lipsesc din patrimoniul muzeului sunt semnate Robert van den Hoecke și Dirck de Bray și erau
Nouăsprezece litografii de Ștefan Câlția ilustrează o nouă ediție a romanului „Golem”, de Gustav Meyrink, care va fi lansată la Muzeul Național de Artă Contemporană, pe 28 ianuarie, la ora 12:00. Volumul este cuprins în colecția Anansi. World Fiction de la editura
Mai mult de 500 de muzee britanice au lansat un proiect artistic pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la pierderea masivă a biodiversității în Regatul Unit. „The Wild Escape” vine în urma celor mai recente studii realizate de
Moștenitorii unui colecționar evreu german persecutat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au inițiat o acțiune în justiție pentru a recupera dreptul de proprietate asupra unui tablou de Pablo Picasso care se află acum în colecția Muzeului Guggenheim din
TEFAF New York va reveni în luna mai în Park Avenue Armory, unde vor participa mai mult de 90 de galerii din întreaga lume, care vor prezenta unele dintre cele mai frumoase obiecte de artă modernă și contemporană, bijuterii, antichități
Cineastul John Akomfrah a fost ales să reprezinte Marea Britanie la următoarea Bienală de Artă de la Veneția, care va fi inaugurată în aprilie 2024. Deși momentan sunt cunoscute puține detalii despre pavilionul lui Akomfrah, acesta reprezintă una dintre cele mai
Expoziția personală Francisc Chiuariu intitulată „People You Know” va fi vernisată pe 26 ianuarie, la galeria bucureșteană AnnArt - gazda ultimelor șapte expoziții personale ale artistului devenit figură emblematică în peisajul artei contemporane din România. Expoziția prezintă în premieră 13 picturi