Mai mult de 30.000 de bilete au fost rezervate în primele două săptămâni de la deschiderea expoziției „Brâncuși: surse românești și perspective universale” la Muzeul Național de Artă Timișoara. Curatoriată de Doina Lemny, specialist în opera lui Brâncuși, expoziția face parte
Artistul Dan Perjovschi face o radiografie în desene a ultimilor 30 de ani, vechime pe care o are și Astra Film Festival de la Sibiu, eveniment dedicat filmelor documentare. Expoziţia poate fi văzută gratuit la Sibiu, în Piaţa Mică nr.11, până
Salonul Național de Artă Contemporană (SNAC) are loc anul acesta în mai multe spații din București, galerii și muzee, până pe 15 noiembrie. Pentru prima dată, SNAC are o temă centrală, „Supraviețuire”, oferind artiștilor posibilitatea unor variate interpretări de la cele
Principala expoziția a celei de-a zecea ediții DIPLOMA Show, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, care a avut loc între 7 și 15 octombrie, la Combinatul Fondului Plastic, a fost vizitată de mai mult de 10.000 de
Primul muzeu virtual al obiectelor culturale furate pregătit de UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură), care a încheiat un parteneriat inclusiv cu Interpol pentru a dezvolta proiectul, urmează să fie lansat în 2025, iar organismul a prezentat
Al doilea episod din seria „Lost Signal” aduce în spațiul MNȚRplusC, la subsolul Muzeului Național al Țăranului Român, o expoziție a artistului timișorean Miki Velciov, între 19 octombrie și 25 noiembrie. Expoziția „Lost Signal. Intervenții: Miki Velciov” va fi vernisată pe
Artistul român Matei Bejenaru va expune primul proiect fotografic la Chișinău, în Muzeul Național de Artă al Moldovei (MNAM), în perioada octombrie - decembrie 2023. Vernisajul expoziției „Prut” va avea loc pe 20 octombrie, ora 16:00, în mansarda MNAM, în
„Universul lui Salvador Dalí”, expoziție-eveniment, va fi deschisă la Arcub Gabroveni în perioada 13 decembrie - 12 mai 2024. Cu 170 de lucrări - grafică, gravură, sculptură, miniaturi din aur și mobilier suprarealist -, este cea mai amplă expoziție cu
Lava Lamp, unul dintre cele mai cunoscute obiecte de design interior, împlinește 60 de ani și, cu această ocazie, compania care a creat veioza lansează o serie nouă în colaborare cu artiști, designeri și celebrități, precum grupul Duran Duran și
Artista americană Marilyn Minter este cunoscută mai ales pentru picturile și fotografiile sale senzuale, realizate în stil fotorealism, care estompează granița dintre arta comercială și arta plastică. Lucrările lui Minter au făcut obiectul a numeroase expoziții personale și au fost incluse