Lucrări de pictură, ceramică și schițe cu motive tradiționale realizate de artista Arina Bican sunt expuse la Creart până la 29 februarie. „Etnoimersiv”, curatoriată de Ana Daniela Sultana, deschide programul expozițional al galeriei centrului bucureștean. Curatoarea explică: „Reprezentările florale sunt un loc
Lesley Lokko, arhitect și scriitoare, este câștigătoarea de anul acesta a Medaliei de aur RIBA (Royal Institute of British Architects), important premiu pentru arhitectură acordat în Regatul Unit. Profesionista scoțiană de origine ghaneză, care a organizat ediția de anul trecut a
Poliția belgiană a găsit, într-un subsol din orașul Anvers, tablouri de Picasso și Chagall furate, au anunțat autoritățile locale, adăugând că operele de artă sunt încă în stare bună. Tablourile „Tête”, de Pablo Picasso, și „L'homme en prière”, de Marc Chagall,
Felicitările Pokémon vor reveni luna viitoare în magazinul de cadouri al Van Gogh Museum cu măsuri sporite de siguranță, după ce toamna trecută instituția din Amsterdam anunțase că nu va mai produce și comercializa cartolinele realizate în colaborare cu gigantul
Yael Bartana și Ersan Mondtag reprezintă Germania la Bienala de Artă de la Veneția 2024 cu „Thresholds”, expoziție care va fi prezentată în pavilionul național și într-un spațiu secundar. Yael Bartana, artistă de origine israeliană stabilită la Berlin și Amsterdam, și
Artiștii care alcătuiesc grupul Opus expun la galeria Simeza din București în perioada 17 - 31 ianuarie 2024. Este vorba despre Elena Drăgulelei, Vladimir Ene, Sofia Frankl, Romeo Liberis, Rodica Lomnășan, Rodica Maria, Mircea Nechita, Dumitru Radu, Andreea Teodorescu, Cristian Tarbă
Artistul sirian Ammar Alnahhas expune la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, în perioada 17 ianuarie - 4 februarie, o serie de picturi sub titlul „Viața”. Ammar Alnahhas este absolvent al Facultății de Arte Plastice a Universității din Damasc (2001). La scurt timp
Expoziția multimedia „Grădina Luminilor/ Garden of Lights” cu tema „Alice în Țara Minunilor” a adus mai mult de 130.000 de vizitatori în Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” a Universității din București în primele două luni de la deschidere. Din total, un
Darb 1718, un centru de artă emblematic din Cairo, a fost demolat de autoritățile egiptene la începutul anului, iar pe lângă imobilul prețuit de artiști și artizani a fost distrusă și artă „care valorează milioane”. Centrul de artă contemporană Darb 1718
Fotografii din expediții în Islanda și Groenlanda realizate de Leonard Alecu vor fi expuse la Borderline Art Space din Iași între 19 ianuarie și 25 februarie. Expoziția este intitulată „Nord 04” și e curatoriată de Erwin Kessler, care explică: „Leonard Alecu