Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Arheologi şi directori de muzee au fost desemnaţi de preşedintele SUA să facă parte dintr-un Comitet Consultativ pentru achiziţia operelor de artă
Casa Albă, White House, ilustraţie, Curatorial

Arheologi şi directori de muzee au fost desemnaţi de preşedintele SUA să facă parte dintr-un Comitet Consultativ pentru achiziţia operelor de artă

Mai mulţi arheologi şi directori de muzee au fost desemnaţi de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, să facă parte din Comitetul Consultativ care se ocupă cu achiziţia obiectelor cu valoare culturală (The Cultural Property Advisory Committee).

Practic, acest comitet îşi prezintă opinia în privinţa importurilor guvernamentale ale unor opere sau lucrări de artă. Printre cei nou numiţi se numără Michael Findlay, director al Acquavella Galleries din New York, directorul Muzeului din Albuquerque, Andrew Connors, Nii Quarcoopome – care se ocupă de arta africană la Detroit Institute of Arts, directorul Arkansas Archeological Survey, Alex W. Barker şi  Alexandra Jones – fondatoare şi director executiv Archaeology in the Community, informează The Art Newspaper.

Un comitet care analizează achiziţia de artă

The Cultural Property Advisory Committee evaluează restricţiile de import care sunt prezentate SUA de către guvernele străine, analizează acordurile şi propunerile de acţiuni imediate şi redactează rapoarte şi recomandări către Departamentul de Stat în acest domeniu.

Comitetul are doi membri ce reprezintă interesele muzeelor, trei membri experţi în arheologie, antropologie sau domenii conexe, trei membri experţi în tranzacţii internaţonale de bunuri culturale şi trei membri care sunt exponenţii interesului public.